Regimul termic va fi oscilant în următoarele două săptămâni, cu temperaturile medii diurne ce vor urca până la 19 grade Celsius, dar și cu intervale în care ploile vor fi prezente aproape în fiecare zi, în unele zone începând chiar din 15-16 februarie, potrivit prognozei Administrației Naționale de Meteorologie /ANM/, valabilă în intervalul 15 – 28 februarie, publicată luni.
În Banat, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme deosebit de caldă, cu medii ale temperaturilor maxime de aproximativ 16 grade și minime de 7 — 8 grade, apoi, până în 20 februarie, valorile termice vor scădea treptat. Pe parcursul celei de-a doua săptămâni, regimul termic va marca o nouă creștere, astfel că, în medie, maximele diurne vor fi cuprinse între 9 și 13 grade, iar minimele nocturne între un grad și două grade. Va ploua aproape în fiecare zi, pe arii extinse în 15, 19, 23 și 24 februarie, când, izolat, se pot cumula și cantități de apă mai însemnate.
În Crișana, pe parcursul întregului interval de prognoză, valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele normale în a doua jumătate a lunii februarie. Totuși diferențele de la o zi la alta sunt semnificative, mai ales în prima săptămână, când, de la temperaturi medii diurne de 16 grade, estimate pentru 15 februarie, se va ajunge la maxime de 7 grade, în jurul datei de 20 februarie. În a doua săptămână, fluctuațiile de temperatură vor fi mult mai mici, iar valorile termice se vor situa între 8 și 11 grade. Temperaturile minime vor marca o scădere treptată, de la 6 — 7 grade în prima noapte, până la valori în jurul pragului de îngheț, pe parcursul celei de-a doua săptămâni. Vor fi condiții de apariție a precipitațiilor în fiecare zi, mai ales ploi, dar în 15, 16 și 19 februarie sunt posibile și cantități de apă mai însemnate.
În Transilvania, valorile termice vor fi mult mai ridicate decât cele normale în primele două zile, când temperaturile maxime se vor situa, în medie regională, între 16 și 18 grade, apoi acestea vor scădea semnificativ. Chiar și în aceste condiții, vremea se va menține caldă, cu maxime între 6 și 10 grade. În ceea ce privește regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori din ce în ce mai scăzute, cuprinse între 5 grade în primele zile și—2 grade spre sfârșitul intervalului. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în fiecare zi, dar cu precădere în intervalele 19 — 22 și 23 — 27 februarie.
În Maramureș, pe parcursul primei săptămâni de prognoză, valorile termice medii diurne vor scădea semnificativ, de la 16 la 6 grade, însă vor continua să caracterizeze o vreme caldă pentru această perioadă. Răcirea se va resimți și în timpul nopților, când temperaturile minime vor ajunge de la 6 grade, la începutul intervalului, până la—1 grad, în jurul datei de 21 februarie. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, nu vor mai fi variații semnificative ale temperaturile nocturne, în timp ce valorile diurne se vor situa, în general, în jurul unei medii regionale de 7 grade. Sunt posibile precipitații în fiecare zi, pe arii relativ extinse, exceptând datele de 17, 22 și 27 februarie, când acestea își vor face apariția doar izolat.
În Moldova, în primele două zile ale intervalului de prognoză, regimul termic va fi mult mai ridicat decât cel obișnuit la mijlocul lunii februarie, cu valori medii de aproximativ 15 grade la amiază și de 6 grade în timpul nopții. Ulterior, temperaturile vor scădea și se vor apropia de normele climatologice specifice perioadei, adică, în medie, minime nocturne situate în jurul valorii de zero grade, și maxime diurne cuprinse, în general, între 6 și 8 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi mai ridicată în jurul datelor de 16 și 19 februarie, dar și în a doua săptămână de prognoză, între 23 și 27 februarie.
La nivelul Dobrogei, vremea va fi deosebit de caldă în primele două zile, când abaterile pozitive față de mediile climatologice specifice perioadei vor fi de aproximativ 13 grade. Astfel, media maximelor va fi de 16 — 18 grade, iar a minimelor de 8 — 10 grade. În 17 februarie, temperaturile vor scădea accentuat și vor ajunge la medii diurne de 8 grade și nocturne de 3 grade, valori mai apropiate de cele obișnuite în a doua decadă a lunii februarie. Regimul termic nu se va modifica semnificativ până la sfârșitul intervalului de prognoză. Probabilitatea de apariție a ploilor slabe va fi mai ridicată în 19 și 20, precum și după data de 23 februarie.
În Muntenia, în primele două ale intervalului, vremea va fi deosebit, cu temperaturi maxime în medie, de 20 — 21 de grade, valori cu până la 15 grade mai ridicate decât cele normale în această perioadă a anului. Ulterior, temperaturile diurne vor scădea accentuat, iar între 17 și 20 februarie vor ajunge la medii de 8 — 10 grade, după care vremea se va încălzi ușor. În ceea ce privește regimul termic nocturn, acesta va fi caracterizat de valori în scădere, cuprinse între 7 grade la începutul intervalului și zero grade, în a doua săptămână de prognoză. Vor fi posibile ploi slabe sau burnițe, cu precădere în intervalele 18 — 20 februarie, respectiv 23 — 27 februarie.
În Oltenia, intervalul de prognoză va fi caracterizat de temperaturi mult mai ridicate decât cele obișnuite în această perioadă, cu medii ale maximelor de 16 — 19 grade, dar până în 19 februarie valorile termice vor scădea cu aproximativ 10 grade. Apoi, regimul termic va marca o nouă creștere, astfel că, până la sfârșitul lunii, vremea se va menține caldă, cu maxime, în medie, de 9 — 12 grade. În ceea ce privește temperaturile minime, acestea se vor situa în jurul valorii de 5 grade în prima săptămână, apoi se vor apropia de pragul de îngheț. Ploile vor fi puține și slabe cantitativ, și vor apărea cu o probabilitatea mai mare în 15 februarie, între 17 și 20 februarie, precum și în intervalul 23 — 27 februarie.
La munte, a doua jumătate a lunii februarie va fi caracterizată de o vreme mai caldă decât în mod normal în această perioadă. Mediile temperaturilor diurne vor fi de 10 grade în primele două zile, apoi vor scădea treptat și vor ajunge la zero grade în 20 și 21 februarie. Ulterior, vor mai crește puțin și se vor menține în jurul valorii de două grade. Temperaturile minime vor fi ușor pozitive între 15 și 17 februarie, apoi se vor încadra, în general, între—5 și—2 grade. Probabilitatea de apariție a precipitațiilor va fi ridicată în cea mai mare parte a intervalului. Vor predomina ploile până în data de 19 februarie, apoi se vor semnala îndeosebi ninsori și lapoviță.
Estimările meteo sunt realizate de ANM, pe baza produselor numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia.
AGERPRES