full screen background image

“Confesiunile unui câine” – teatru educaţional, la Fălticeni

confes     Asociația Culturală REPLIKA, Asociația Red Panda și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR vă invită, pe 28 ianuarie, ora 18.00, la Centrul Cultural ”Grigore Vasiliu Birlic” Fălticeni, la spectacolul de teatru educațional “Confesiunile unui câine”, parte din proiectul
“Manifest canin în sala de lectură din Moldova”.

Spectacolul este organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Fălticeni şi Biblioteca Municipală “Eugen Lovinescu” Fălticeni.

Intarea este liberă.

Proiectul “Manifest canin în sala de lectură din Moldova” este dedicat copiilor între 8 și 16 ani și se desfășoară în Bibliotecile Publice partenere din zece orașe din Moldova (Bacău, Botoșani, Fălticeni, Pașcani, Piatra Neamț, Roman, Suceava, Târgu Neamț, Târgu Frumos și Pașcani).

Scopul principal al proiectului este educarea prin artă a tinerei generații și promovarea responsabilității, implicării în societate, toleranței și respectului pentru viață.

Copiii sunt invitați să participe la reprezentațiile cu spectacolul de teatru Confesiunile unui câine, organizate de Asociaţia Culturală REPLIKA, precum și la atelierele de educație civică, susținute de Asociația Red Panda.

Spectacolul de teatru, “Confesiunile unui câine” este o adaptare scenică a romanului “Viaţă de câine”, de Peter Mayle, și are ca subiect lecțiile de supraviețuire ale unui câine comunitar, a cărui poveste de viață l a făcut celebru.

Mărturisirile personajului sunt prezentate sub forma unei conferințe publice, după modelul TED. Spectacolul este interactiv.

Miza acestui spectacol este sensibilizarea, conștientizarea și responsabilizarea cetățenilor în legătură cu problema câinilor comunitari, pe de o parte, și cu violența împotriva animalelor, pe de altă parte.

Atelierul de Educație Civică are ca scop formarea de actori sociali responsabili de propria educație și de implicarea în comunitatea în care trăiesc, precum și familiarizarea publicului spectator cu privire la efectele negative ale violenței asupra animalelor care este, în fapt, debutul violenței asupra oamenilor.

Dacă tinerii învață să respecte drepturile animalelor și orice formă de viață, atunci ei vor fi cu atât mai responsabili și mai implicați în societate, deschiși la ajutarea celor din jur și la respingerea unor atitudini extreme.

Studii de caz și cercetări din domeniile psihologiei și al psihiatriei demonstrează că violența asupra animalelor este, în fapt, debutul violenței asupra oamenilor, și atestă că “prevenirea și tratarea timpurie a comportamentului violent față de animale sunt foarte importante, deoarece cu cât copiii agresivi cresc, cu atât ei devin mai puțin receptivi la orice intervenție cu privire la comportamentul lor agresiv”” (Kazdin, A. E. – 1995 ; “Conduct Disorder in Childhood and Adolescence” ; Thousand Oaks, Calif. and Loeber, R. – 1990 ; “Development and risk factors in juvenile anti-social behavior and delinquency.” – Clinical Psychology Review).

“Manifest canin în sala de lectură din Moldova” este un proiect inițiat de
Asociația Culturală REPLIKA, în colaborare cu Asociația Red Panda și Asociația Națională a Bibliotecarilor și Bibliotecilor Publice din România – ANBPR.

“Manifest canin în sala de lectură din Moldova” este un proiect finanțat printr-un
Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României în cadrul Programului PA17/RO13 “Promovarea diversităţii în cultură şi artă în cadrul patrimoniului cultural european”.

Bibliotecile Publice participante sunt Biblioteca Judeţeană “Costache Sturdza” Bacău,
Biblioteca Judeţeană “Mihai Eminescu” Botoșani, Biblioteca Municipală “E. Lovinescu” Fălticeni, Biblioteca Municipală Pașcani, Biblioteca Judeţeană “G. T. Kirileanu” Piatra Neamț, Biblioteca Municipală “George Radu Melidon” Roman, Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” Suceava, Biblioteca Orășenească Târgu Neamț, Biblioteca Orășenească “Universul Cunoașterii” Târgu Frumos, Biblioteca Județeană “Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui şi Biblioteca Județeană “Duiliu Zamfirescu” Vrancea.

“Confesiunile unui câine este un spectacol pentru cei care au un căţel acasă şi se fericesc. Un spectacol pentru cei care nu au un căţel acasă, dar îşi vor lua unul şi se vor ferici. Un spectacol pentru cei care iubesc animalele, dar şi pentru cei care nu le iubesc… şi le vor iubi.” (Mihaela Rădescu).

Din distribuţia piesei fac parte Mihaela Rădescu, Mădălina Florescu – pian, Cristian Balaş – vioară, Andrei Gonczi, Toma Albacan şi Bogdan Frunzareanu – video artists.

Coregrafia îi aparţine Ioanei Macarie.

Asociația Culturală Replika a fost înființată în noiembrie 2011 din inițiativa unor tineri artiști și își asumă rolul de mediator între cele două component ale actului cultural (creator și consumator) prin inițierea, menținerea și dezvoltarea comunicării în mediul socio-cultural-educativ.
Având în vedere experiența cumulată în lucrul cu copiii și tinerii participanți la proiectele realizate în ultimii ani, Asociația Culturală Replika a înființat, în anul 2015, Centrul de Teatru Educațional Replika, un spațiu de cercetare educațională și creație artistică, dedicat în special publicului tânăr. Centrul este axat pe proiecte teatrale cu relevanță socială, demersuri de artă participativă, ateliere, dezbateri, conferințe, discuții cu publicul, proiecții de filme pe teme educaționale, întâlniri cu profesori, educatori teatrali și inițiatori de proiecte culturale cu impact social.

Asociația Red Panda are misiunea de a educa și milita pentru crearea unei societăți mai bune, în care nu trebuie să mai producem suferință nouă și celorlalte specii.
Asociatia RED PANDA are în program: proiecte educative de informare și responsabilizare pentru copii, tineri și  adulți; programe pentru comunitate‏; proiecte pentru animalele fără stăpân (adopție, salvare) și pentru bunăstarea cailor (asistență medicală și potcovit gratuit, salvarea și reabilitarea animalelor în situații de risc etc)‏.

Cu o vechime de peste 20 de ani, ANBPR este asociația profesională cea mai reprezentativă a bibliotecarilor și bibliotecilor publice din România, cu peste 3300 de membri activi, persoane fizice și membri instituționali, organizați în 41 de filiale județene. Fondată pe coeziunea de idei și principii a membrilor săi, Asociația apără interesesele comunității bibliotecare din România și contribuie la creșterea importanței Bibliotecii în comunitate. ANBPR este parte a programului Biblionet – lumea în biblioteca mea, alături de IREX România, Ministerul Culturii și Patrimoniului Național, Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale, Fundația EOS (Educating for an Open Society) și bibliotecile publice românești. Prin această inițiativă, finanțată din surse private, partenerii conectează comunitatea la informaţie prin intermediul tehnologiei moderne. ANBPR are un rol important atât în derularea activităților programului, cât mai ales în conservarea și permanentizarea rezultatelor.

comments

comments