Profesorii care vor participa la organizarea şi desfăşurarea simulărilor evaluării naţionale şi a bacalaureatului nu vor fi plătiți pentru aceste activităţi.
Nici profesorii corectori nu vor fi recompensați, la fel cum s-a întâmplat și până acum.
Deși sindicaliștii din învățământ au solicitat acordarea unor sporuri pentru aceste activități, consucerea Ministerului Educației consideră că participarea la examene face parte din fișa postului pentru cadrele didactice.
Simularea evaluării naţionale va avea loc la sfârșitul lunii februarie, iar elevii claselor a XI-a şi a XII-a vor fi testaţi în martie.
Notele nu vor fi trecute în cataloage, ci vor constitui modalitate de lucru pentru pregătirea corespunzătoare a examenelor.