full screen background image

Legi care trebuie reexaminate în Parlament

Senat    În februarie, aleșii trebuie să analizeze cu prioritate legile trimise spre reexaminare de președintele Klaus Iohannis. În anul 2015, deputaţii şi senatorii au dovedit că pot respecta termenul stabilit de lege, de 30 de zile, pentru a discuta astfel de solicitări. Însă, lucrurile nu au fost așa și în trecut. Când vine vorba de reexaminări, aleşii mai au încă 13 restanţe, încă din vremea în care la Cotroceni era fostul preşedinte Traian Băsescu.

În ultimul an, cele mai multe cereri de reexaminare au fost analizate rapid de Parlament.

Nu promulg legi care încalcă principii constituţionale sau care au lacune juridice. Lucrul bine făcut începe cu legislaţia temeinic făcută”, a subliniat președintele Klaus Iohannis.

Ca să-şi atingă obiectivul, în primul an de mandat, şeful statului a cerut parlamentarilor să discute din nou 15 proiecte de lege. Printre ele: Codul Fiscal, Codul Silvic şi pensiile speciale pentru parlamentari.

Mai mult, preşedintele încă face agenda parlamentarilor la început de sesiune. Când se întorc din vacanţa de iarnă, aleşii trebuie să discute din nou şase legi pe care deja le-au adoptat, dar pentru care şeful statului a cerut reexaminarea. De exemplu, legea dării în plată și legea prin care se interzice publicitatea la medicamente.

Altfel au stat lucrurile in trecut. În 2007, parlamentarii au respins o ordonanţă de urgenţă a Executivului referitoare la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Preşedintele de atunci, Traian Băsescu, a cerut reexaminarea proiectului. Legea este şi acum în Comisia Juridică a Camerei Deputaţilor, de la care aşteaptă un raport. În zadar, însă.

„E un termen de 30 de zile în care trebuie să se discute despre reexaminarea trimisă de preşedinte. A trecut. Din 2007, sunt opt ani. Salut!”, a precizat Ciprian Nica, vicepreședintele Comisiei Juridice din Camera Deputaților.

O întârziere de aproape 3000 de zile a înregistrat şi solicitarea fostului şef de stat de reanalizare a unei legi speciale pentru controlorii de trafic aerian. Nu sunt, însă, singurele restanţe ale aleşilor.

În acest moment, în Parlament îşi aşteaptă rândul alte 11 cereri de reexaminare venite din partea fostului preşedinte Traian Băsescu. Printre ele, şi cinci ordonanţe de urgenţă, adică legi care au produs efecte, chiar dacă nu au fost promulgate.

Între solicitările de reanalizare venite de la Preşedinţie, sunt proiecte care se referă la terorism, justiţie şi educaţie. Toate, cu termene de dezbatere cu mult depăşite.

Aleşii nu se grăbesc să discute proiectele uitate prin sertarele Parlamentului, pentru că legile, tot de ei făcute, nu prevăd vreo sancţiune pentru depăşirea termenelor.

comments

comments