Guvernul a aprobat un memorandum cu măsuri ce trebuie avute în vedere la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016 ale operatorilor economici cu capital sau patrimoniu deținut direct sau indirect de stat, cărora li se aplică prevederile Ordonanței Guvernului nr. 26/2013.
Aceste măsuri au sopul să contribuie la întărirea disciplinei financiare a acestor operatori economici.
Astfel, la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2016, se va avea în vedere reducea plăților restante, astfel încât la finele anului 2016 acestea să fie diminuate cu minimum 15% față de cele programate la 31 decembrie 2015.
Organele administrației publice centrale pot aproba reducerea sau eliminarea plăților restante la operatorii economici aflați în subordinea, în coordonarea sau în portofoliul acestora și în alte procente, astfel încât reducerea plăților restante cumulate pentru acești operatori să respecte procentul de 15%. Organele administrației publice centrale pot depăși limita plăților restante cumulate în cazuri temeinic justificate, cu aprobarea de către Guvern, prin memorandum.
În termen de 15 zile de la aprobarea acestui memorandum, organele administrației publice centrale vor prezenta Ministerului Finanțelor Publice situația privind reducerea plăților restante detaliată pe operatori economici.
De asemenea, la elaborarea bugetelor de venituri și cheltuieli trebuie să fie completată anexa de fundamentare ce însoțește bugetul de venituri și cheltuieli, cu măsuri concrete pentru realizarea reducerii plăților restante.
De la 1 septembrie 2013 a intrat în vigoare Ordonanța Guvernului nr. 26/2013 privind întărirea disciplinei financiare la nivelul unor operatori economici la care statul sau unitățile administrativ-teritoriale sunt acționari unici ori majoritari sau dețin direct ori indirect o participație majoritară.
În conformitate cu prevederile respectivei Ordonanțe, operatorii economici cu capital sau patrimoniu deținut direct sau indirect de stat vor prezenta bugetele de venituri și cheltuieli organelor administrației publice centrale în subordinea, în coordonarea, sub autoritatea sau în portofoliul cărora se află, în termen de 20 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat, cu excepția societăților comerciale ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată, care vor prezenta bugetul de venituri și cheltuieli în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a legii anuale a bugetului de stat.
Organele administrației publice centrale sau locale, care au în subordine, în coordonare, sub autoritate ori în portofoliu operatori economici, au obligația ca, în termen de maximum 15 zile de la primirea proiectelor bugetelor de venituri și cheltuieli, să elaboreze și să transmită în vederea avizării documentația necesară aprobării acestora sau să le aprobe, după caz.