Este luni, prima zi din săptămână… o piatră de încercare, ar spune unii. Căci, de multe ori, lunea e ziua în care ne dorim să înceapă dieta, prima zi din următoarele în care nu vom mai avea diferite vicii nocive, ziua în care vom respecta mai bine un program impus, ziua din care vom reîncepe să citim, din care nu ne vom mai certa copilul atât de aspru sau din contră, ziua în care vom începe să fim mai aspri cu el. Deci luni ar putea fi ziua tuturor începuturilor.
Drept urmare, mă gândeam să vorbim astăzi despre ziua în care vom începe să-i învățăm pe cei mici să prețuiască. Să prețuiască munca celorlalți, să prețuiască ordinea, lucrurile ce le aparțin sau nu le aparțin și de ce nu, să învețe să economisească. Într-un cuvânt, ziua în care îi învățăm pe cei mici că nimic nu este gratuit. Totul are un preț, chiar dacă nu neaparat în bani.
Dar cum să transformăm micul-mare consumator de “de toate” într-un consumator de “ceea ce e necesar”? Spunându-i că, de luni, “întoarcem foaia”. Mai puțini bani aruncați pe jucării, mai puțini bani aruncați pe dulciuri și eventual un avertisment că din aceeași zi va trebui să merite tot ceea ce consumă. Adică să învețe mai bine, să fie mai harnic și mai disciplinat. Reguli scurte, clare, concise. Păi, nu așa spuneam mai ieri?! Copiii se simt mai bine când li se trasează limite, dacă li se impun reguli. E drept. Dar pentru a le interioriza și pentru a le înțelege mai bine utilitatea, este nevoie de fapte.
Mi s-a întâmplat spre exemplu să văd cum copilul întoarce casa pe dos jucându-se cu prietenii, iar la plecarea acestora, părinții pun totul la punct în timp ce el se uită la televizor. Căci ar încurca mai mult decât ar ajuta, consideră părinții. Și, uite așa, copilul învață că va fi tot timpul cineva care va strânge în urma lui sau va repara ce a stricat. Soluția e simplă, dar cere răbdare. Implicarea lui în remedierea a ceea ce a stricat. Chiar și doar să-ți ofere șurubelnița când îi repari mașina stricată este un fapt cel poate ajuta să fie mai responsabil pentru ceea ce face.
Micul consumator își dorește zilnic jucării și dulciuri. Iar noi i le oferim, căci ne amintim câtă plăcere ne aducea bucata de ciocolată împărțită la 2-3 frați în copilărie sau haina nouă cumpărată doar în zi de sărbătoare. Și acum, părinți fiind, chiar ne permitem. Deci îi luăm. Și, uite așa, mănâncă zilnic cam tot ce își doresc și-și schimbă hainele în funcție de trend. Ajung chiar în unele zile să nu mai știe ce să consume, căci și reclamele la diversele produse se schimbă mai rar decât primesc ei. Iar cei mici nici nu știu cât costă toate cele ce și le doresc. Și nici nu-i interesează, din moment ce e suficient să ceară și primesc. E semn că nu e prea costisitor. Poate dacă, din când în când, ar fi refuzați, spunându-li-se că toate costă bani, dacă ar fi încurajați mai bine să strângă banii și să-i investească în ceva mai important pentru ei, ar înțelege că pe aceștia nu îi primești în mod magic de la bancomat.
Dar astfel de atitudine din partea părinților cere răbdare și consecvență. Și unii sunt prea ocupați sau prea obosiți, uitând că dacă ar schimba în bine acestea la cei mici, ar fi mai târziu poate mai puțin ocupați și mai puțin obosiți. Și tocmai pentru a preveni uitarea, cred că n-ar fi rău, și mari și mici, să consumați zilnic o doză mică de educație.
