full screen background image

Un tânăr a lovit cu maşina un pieton în Fălticeni, după care a părăsit locul faptei

politia_rutiera     În cursul dimineţii de luni, în jurul orei 09.00, în timp ce se deplasa pe strada Maior Ioan din municipiul Fălticeni, în calitate de pieton, pe partea carosabilă a străzii, un tânăr, de 18 de ani, din comuna Forăști, a fost acroșat și accidentat  uşor de un autoturism.

După producerea accidentului, maşina a plecat de la locul faptei.

Victima a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma activităților întreprinse de polițiști, a fost identificat conducătorul auto implicat în producerea accidentului rutier ca fiind un tânăr, de 18 ani, din comuna Fântâna Mare.

Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments