full screen background image

Un mort și doi răniți, după ce un șofer băut a intrat cu mașina într-un copac

accident1     Luni, în jurul orei 16.50, în timp ce conducea autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu într-o curbă de pe DJ 290, la ieşirea din localitatea Hancea, spre comuna Fântânele, un tânăr, de 27 de ani, din comuna Zvoriştea, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers.

Dion acest motiv, a părăsit partea carosabilă și a intrat într-un copac de pe marginea drumului, după care s-a răsturnat.

În urma accidentului a rezultat decesul unui bărbat, de 37 de ani, din municipiul Suceava, rănirea gravă a unei minore, de 10 ani, şi uşoară a unei femei, de 34 ani, ambele din comuna Vereşti, toţi pasageri în autoturism.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a dispus măsura reţinerii pentru 24 de ore a conducătorului auto, care a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca la marţi să fie prezentat procurorului, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluţionat procedural.

comments

comments