Poliţiştii au continuat şi intensificat activităţile investigative în vederea identificării persoanelor care comercializează, depozitează sau transportă ţigarete de contrabandă şi pentru tragerea la răspundere penală a acestor persoane. Astfel, în urma unei acţiuni organizate la nivelul Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, au fost identificate două vehicule în care era transportată cantitatea de 26.700 de ţigarete de contrabandă. Ţigările, dar şi un vehicul, în valoare de 6000 de euro, au fost confiscate, două persoane fiind cercetate în cadrul unor dosare penale, pentru săvârşirea infracţiunilor de contrabandă.
Miercuri, la ora 11.45, în urma activităţilor investigative desfăşurate, poliţiştii Secției 13 Poliției Rurală Bălcăuți au obținut informații cu privire la faptul că într-un autoturism sunt transportate ţigarete de contrabandă.
Au fost dispuse măsuri specifice pentru interceptarea și oprirea respectivului autovehicul, la ora 12.00 fiind observat deplasându-se pe DN2, din direcția Siret, spre Suceava.
Un echipaj de poliţie a procedat la urmărirea autoturismului, având în funcţiune semnalele acustice şi luminoase, reuşit oprirea vehiculului, în zona unui drum comunal neclasificat.
Cu ocazia controlului autoturismului, a fost identificat şoferul, un bărbat, de 35 de ani, din municipiul Suceava.
În portbagaj, au fost găsite 1.100 de pachete cu țigarete de proveniență extracomunitară, conţinând 22.000 de bucăţi de ţigarete, în valoare totală de 15.400 de lei.
Autoturismul, în valoare de 6.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul Poliției orașului Siret.
Față de bărbat s-a întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracțiunii de contrabandă.
Ulterior, în cadrul aceleaşi acţiuni, la ora 21.30, poliţiştii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți au oprit pentru control, pe DJ 209 D, în localitatea Calafindeşti, un autoturism condus de un bărbat, de 33 ani, din comuna Coțușca, judeţul Botoșani.
În urma controlului vehiculului, s-a constatat că bărbatul deţinea şi transporta, în mai multe sacoșe, 235 de pachete cu ţigări, de provenienţă ucraineană extracomunitară, conţinând 4.700 de ţigarete, în valoare de aproximativ 2.400 de lei, cantitate care a fost ridicată, în vederea confiscării.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă.
Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, poliţiştii acţionând atât în vederea identificării celor cu preocupări infracţionale, pe linia introducerii în ţară a ţigărilor de contrabandă, cât şi a celor care transportă, depozitează sau comercializează astfel de produse.