full screen background image

Sesizările cetăţenilor din Rădăuţi nu se confirmă. Calitatea aerului, în limite normale

Viva News r     Primăria municipiului Rădăuți a fost sesizată, de mai mulți cetățeni din localitate, care reclamau că aerul este poluat, în unele zone.

Poluarea ar fi provenit de la unele substanțe chimice.

Din acest motiv, miercuri, o comisie mixtă, formată din reprezentanți ai Agenției pentru Protecția Mediului Suceava, Gărzii de Mediu Suceava, Inspectoratului pentru Situații de Urgență Suceava și ai Primăriei Rădăuți, a efectuat măsurători specifice privind calitatea aerului în Rădăuți.

Monitorizarea s-a realizat între orele 10-11, pe comunicația Rădăuți – Dornești și strada Austriei, precum și în zona Căii Cernăuți.

Aparatura instalată pe laboratorul mobil nu a înregistrat depășiri ale limitelor normale admise ale calității aerului, care să prezinte pericol pentru sănătatea populației.

Viceprimarul de Rădăuţi, Bogdan-Andrei Loghin, a precizat că măsurătorile au fost efectuate în condiții meteo caracterizate prin presiune atmosferică scăzută, ceață și umiditate crescută, factorii cei mai favorizanți pentru detectarea unor eventuali agenți poluanți în atmosferă.

comments

comments