Invitatul emisiunii “Față în Față” din această săptămână, la VIVA FM Rădăuți, a fost Silviu Ursescu, șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Rădăuți.
El a explicat ce prevede noul Cod Fiscal și cum va fi aplicat în municipiu și a specificat care sunt sumele pe care rădăuțenii vor trebui să le plătească începând cu 1 ianuarie 2016.
Vor fi majorări ale taxelor locale și a impozitelor pe clădiri în anumite condiții, dar și micșorări, după cum au votat consilierii locali în ultima ședință.
Ursescu s-a referit și la persoanele care au sedii de firmă la adresa de domiciliu și la condițiile de impozitare în anul viitor.
Impozitele pe apartamente vor crește la Rădăuți, în 2016, în medie cu 10%, față de anul în curs, pentru că va fi impozitată și suprafața de teren de sub construcție.
În cee ce privește autoturismele, impozitele vor rămâne la fel și în 2016, dar deținătorii mașinilor hibrid vor beneficia de o reducere a impozitului cu 50%.
Impozitele pe terenuri se modifică la Rădăuți începând cu data de 1 ianuarie 2016 față de cele percepute în anul curent.
Silviu Ursescu, șeful Serviciului Impozite și Taxe din cadrul Primăriei Rădăuți, a vorbit, la VIVA FM, despre majorările taxelor și impozitelor pe terenuri, cu explicațiile necesare.
Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuţi