full screen background image

Urmărit internaţional pentru luare de mită şi complicitate la contrabandă, prins în Siret

DAN IOAN PARVAN - ARESTAT PREVENTIV - TIMISOARA     În ultimele 24 de ore, poliţiştii din cadrul Serviciului Investigaţii Criminale, sprijiniţi de către poliţişti din cadrul Poliţiei oraşului Siret, au desfăşurat activităţi investigative complexe pentru localizarea şi capturarea unei persoane pe numele căruia exista un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de către Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti din data de 29 septembrie 2010.

În urma activităţilor desfăşurate s-a reuşit identificarea persoanei urmărite la nivel internaţional pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită şi complicitate la contrabandă, acesta fiind condamnat la 8 ani de închisoare.

Astfel, joi, a fost încarcerată în arestul I.P.J. Suceava persoana urmărită la nivel internaţional, în vârstă de 53 de ani, din municipiul Suceava.

Urmăritul a fost identificat în podul ACET Siret, accesul în această locaţie făcându-se prin podul locuinţei sale, cale ce era disimulată spre încăperea instituţiei menţionate.

Acesta figura urmărit la nivel internaţional.

comments

comments