full screen background image

Peste 3.000 de cazuri de îmbolnăviri de sezon, în judeţul Suceava

stk63612cor     Numărul îmbolnăvirilor de sezon este în uşoară scădere, în judeţul Suceava.

Astfel, potrivit DSP, în perioada 9 – 15 noiembrie, s-au înregistrat peste 3.000 de viroze respiratorii şi pneumonii.

Cei mai afectaţi de viroze au fost copiii cu vârste între 5 şi 14 ani, respectiv 743.

Pneumonia a afectat cel mai mult persoanele din categoria 15-49 de ani – 131 au necesitat tratament, pentru această boală.

Din cele 3.055 de persoane bolnave, 188 au necesitat internarea.

În municipiul Suceava, s-au înregistrat aproape 1.700 de viroze respiratorii şi pneumonii.

Cei mai afectaţi de viroze au fost copiii cu vârste între 5 şi 14 ani, şi anume 363.

Pneumonia a afectat cel mai mult persoanele din categoria 15-49 de ani.

Astfel, 67 au necesitat tratament, pentru această boală.

Din cele 1.683 de persoane bolnave, 64 au fost internate.

În municipiul Fălticeni, s-au înregistrat peste 300 de viroze respiratorii şi pneumonii.

Cei mai afectaţi de viroze au fost copiii cu vârste între 5 şi 14 ani, şi anume 88.

Pneumonia a afectat cel mai mult copiii din aceiaşi categorie de vârstă.

Astfel, 18 au necesitat tratament, pentru această boală.

Din cele 311 de persoane bolnave, 62 au fost internate.

În municipiul Rădăuţi, s-au înregistrat aproape 442 de viroze respiratorii şi pneumonii.

Cei mai afectaţi de viroze au fost copiii cu vârste între 5 şi 14 ani, şi anume 123.

Pneumonia a afectat cel mai mult persoanele din categoria de vârstă 15-49 ani.
Astfel, 13 au necesitat tratament, pentru această boală.

Din cele 442 de persoane bolnave, 23 au fost internate.

În judeţul Suceava, săptămâna trecută nu s-a înregistrat nicio afecțiune clinică compatibilă cu gripa.

comments

comments