full screen background image

Show la superlativ, cu Horia Brenciu și HB Orchestra, la Suceava

hb     Vineri seară, începând cu orele 22.00, Horia Brenciu & HB Orchestra revin la Suceava, într-un show la superlativ, în clubul sucevean “Versus”.

La Viva CAFÉ, Iulia și Călin au stat de vorbă, prin telefon, cu Horia Brenciu.

„Salut copii! Mă bucur foarte mult să vă aud, în această seară ne vedem la Suceava. Vinerea este făcută să dansezi, să cânți și să te simți bine, toate astea în compania unei găști bune. O să ascultați piese de legendă, dacă după seara de astăzi nu vă treziți cu un zâmbet, înseamnă că noi nu ne-am făcut datoria”, a spus Horia Brenciu.

Piese din repertoriul solistului precum “Septembrie, luni”, “Hello”, “Fac ce-mi spune inima” precum şi hituri internaţionale vor fi fredonate la Suceava.

„Orchesta mea este mai motivată ca niciodată să facă spectacol, eu la fel. Autografele și fotografiile de după, vor fi executate până la ultimul om. Nu de fiecare dată ai ocazia să mergi la Suceava și să stai de vorbă cu oamenii care te îndrăgesc. Ceea ce se va întâmpla în seara asta este o combinație între zâmbet și emoție.”

Sucevenii aşteaptă acest spectacol, care iniţial trebuia să aibă loc pe data de 6 noiembrie, dar din respect pentru victimele din clubul bucureştean “Colectiv”, artistul a decis să-şi amâne show-ul pentru această seară.

„Suntem pregătiți sufletește și profesional să facem un show de zile mari!”, a adăugat Horia.

În această seară o să fiți răsplătiți cu energie pozitivă, carismă, glume și un super Horia Brenciu!

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza