full screen background image

Incendii cauzate de coşuri de fum, în Vatra Dornei şi Arbore

pompieri     Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei au intervenit, luni, cu două autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Vatra Dornei.

La sosirea pompierilor, flăcările se manifestau la o construcţie corp comun, în care funcţionau două societăţi comerciale (o spălătorie auto şi un atelier de tâmplărie), existând pericolul de propagare la întreaga construcţie P+1, cu o amprentă la sol de aproximativ 400 de metri pătraţi.

Incendiul a fost anunţat la ora 12:38 şi lichidat la ora 13:45.

Au ars 4 metri pătraţi de planşeu, 20 de metri pătraţi din pereţii interiori ai camerei centralei, 10 metri pătraţi din pereţii despărţitori şi 4 metri pătraţi de acoperiş.

Coşul de fum al centralei s-a prăbuşit.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului – jar sau scântei provenite din coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat clădirea celor două societăţi comerciale.

Tot luni, pompierii militari ai Gărzii de Intervenţie Solca, împreună cu lucrătorii Serviciului Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Arbore, au intervenit, cu trei autospeciale, pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la gospodăria lui B.V., din comuna Arbore.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul unei anexe, existând pericolul de propagare la două gospodării aflate în imediata apropiere.

Anunţat la ora 14:52, incendiul a fost lichidat la ora 15:35.

A ars acoperişul bucătăriei de vară, pe aproximativ 20 de metri pătraţi, şi s-au degradat tavanul şi pereţii portanţi.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic generat de coşul de fum amplasat necorespunzător faţă de materialele combustibile.

Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat cele două gospodării învecinate.

comments

comments