full screen background image

Expoziție de afișe împotriva violenței, la Biroul francez de la Casa Prieteniei

casa prieteniei suceava     “Sinestezii francofone” este titlul activității ce se va desfășura miercuri, 18 noiembrie, la Biroul francez de la Casa Prieteniei Suceava.

Inițial, evenimentul propus a fost conceput ca o acţiune sinestezică ce îmbină armonios, ludic, vesel, toate artele, reprezentate prin elevii francofoni și francofili din cele trei licee partenere, Colegiul Național “Petru Rareș”, Colegiul Național “Mihai Eminescu” și Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu”, toate din din municipiul Suceava.

Ca urmare a atentatelor care au avut loc pe 13 noiembrie în Paris, activitatea de miercuri va aborda diferit tema propusă, devenind prilej pentru a milita prin artă împotriva violenței, prejudecăților rasiale, religioase … chiar muzicale, care au avut consecințe atât de tragice.

Programul va propune prezentarea unei expoziții de afișe împotriva violenței, luări de poziție observate în comunitatea virtuală în favoarea solidarității franco-române, momente artistice cu mesaje de promovare a principiilor, valorilor umane fundamentale, flagrant încălcate atât în Franţa, cât şi în România.

Coordonatorii manifestării sunt prof. dr. Petronela Munteanu – Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” şi prof. dr. Cristina Hetriuc – Colegiul Național “Mihai Eminescu”.

comments

comments