full screen background image

Tudor Gheorghe în concert la Rădăuţi, la ora 19.00

tg     Casa de Cultură Rădăuţi va invită luni, 16 noiembrie, ora 19.00, la un spectacol extraordinar susţinut de maestrul Tudor Gheorghe!

Continuând tradiţia, Tudor Gheorghe revine în lumina reflectoarelor cu un nou eveniment cultural, menit să readucă în peisajul actual un tablou muzical veritabil, privit dinspre muzica Bucureştilor din perioada interbelică, inspirat şi de compoziţiile celor mai apreciaţi interpreţi care s-au impus la acea vreme, precum Jean Moscopol, Titi Botez, Cristian Vasile şi Zavaidoc.

Spectacolul va sta sub bagheta dirijorului şi orchestratorului Marius Hristescu, iar artistul va fi acompaniat de orchestra sa.

Noul spectacol al lui Tudor Gheorghe “Adio, doamnă!” poate fi definit ca o reamintire a frumuseţii şi momentelor de aur ale României din anii 1920 – 1930, în care eleganţa, politeţea şi respectul faţă de semeni se evidenţiau.

Tudor Gheorghe este un cântăreţ, compozitor şi actor român, născut pe 1 august 1945, în comuna Podari, judeţul Dolj. Este unul dintre cei mai mari artişti ai tradiţiei româneşti, reuşind de fiecare dată să prezinte concepte noi pentru concertele pe care le susţine şi să reinterpreteze într-o manieră originală moştenirea românilor. Talentul său şi prezenţa scenică sunt inconfundabile, iar sălile de concert sunt pline la fiecare apariţie a sa.

Preţul unui bilet este de 75 de lei, iar pentru pensionari, în limita locurilor disponibile, pe baza cuponului de pensie, preţul este de 55 de lei.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments