full screen background image

Accident grav în Buzău: Trei morţi şi cel puţin 11 răniţi

acbuz     Trei persoane au murit şi cel puţin 11 au fost rănite, după ce un autotren încărcat cu cherestea s-a răsturnat, duminică noapte, peste un microbuz de transport persoane pe DN 2 E 85, la ieşire din Râmnicu Sărat spre Focşani.

Din primele informaţii furnizate de către poliţişti, din motive care nu au fost încă stabilite un autotren plin cu cherestea s-a răsturnat peste un microbuz de transport persoane, pe DN 2 E 85, în urma accidentului trei persoane pierzându-şi viaţa şi alte cel puţin 11 fiind rănit. Conform presei locale, microbuzul aparţinea echipei de handbal masculin CSU Târgovişte.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Buzău, George Creţu, în urma accidentului, mai multe persoane au rămas încarcerate în microbuzul peste care s-a răsturnat autotrenul cu lemne.

Conform sursei citate, în urma acestui accident a fost activat planul roşu de intervenţie.

”ISU Buzău a trimis la locul accidentului şapte autospeciale, dintre care două de descarcerare, una de transport victime multiple, două ambulanţe SMURD, o autospecială de stingere incendii, o autospecială de primă intervenţie şi comandă. Forţele au fost suplimentate apoi, în sprijin venindu-ne Vrancea, cu un modul SMURD, dar şi ISU Bucuresti – Ilfov cu două autospeciale transport personal victime multiple. De asemenea, SAJ Buzău a trimis şase salvări la faţa locului”, a declarat pentru MEDIAFAX purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu.

Sursa citată a precizat că, în primă fază, au fost 14 persoane incarcerate, 11 dintre acestea fiind deja scoase şi transportate la spitalul din Râmnicu Sărat.

“Se lucrează încă la descarcerarea a trei victime. Dacă va fi nevoie, răniţii vor fi transportaţi la spitale din Buzău sau Râmnicu Sărat”, a mai spus Creţu.

comments

comments