full screen background image

NATO trimite un avion militar pentru transportarea răniţilor din Colectiv

avion nato     Răniţii în incendiul de la Colectiv care pot suporta transferul la clinici din străinătate vor fi transportaţi şi cu un avion al NATO, aeronava putând efectua deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele româneşti, a precizat ministrul Apărării, Mircea Duşa.

Sprijinul NATO vine la solicitarea autorităţilor române. “Există un program la nivelul NATO la care şi România contribuie. Am solicitat ieri (sâmbătă-n.r.) ca azi să ne pună la dispoziţie unul din aceste avioane. Probabil va veni la ora 19.00. E un avion cu o capacitate mai mare. Dacă cei de la Departamentul de Situaţii de Urgenţă vor să trimită răniţi, se va face mult mai repede”, a declarat Duşa, pentru B1Tv.

Avionul NATO poate efecta deplasări într-un timp de două ori mai scurt decât avioanele pe care românii le au în dotare.

Numărul celor care vor fi transferaţi nu este cunoscut pentru că deplasarea depinde de starea lor de sănătate.

comments

comments