full screen background image

Vremea se va menţine în general frumoasă, joi şi vineri

vreme_frumoasa_43747900     Vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice se vor menţine uşor peste cele obişnuite în vest, în nord-vest şi în centru şi vor fi apropiate de cele normale pentru sfârşit de octombrie în celelalte zone, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Cerul va fi variabil, cu înnorări la început în regiunile sud-estice, apoi şi în cele sudice unde doar izolat vor fi posibile ploi slabe sau burniţe. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului şi pe crestele Carpaţilor Meridionali. Temperaturile maxime se vor încadra între 10 şi 18 grade, iar cele minime între -1 şi 9 grade, mai scăzute în depresiunile intramontane, până în jurul valorii de -5 grade. Dimineaţa şi noaptea, în zonele joase de relief, pe arii restrânse va fi ceaţă, iar spre sfârşitul intervalului izolat se va produce brumă, în special în zonele depresionare din nord şi din centru.

Vineri, deşi valorile termice vor fi în scădere uşoară în majoritatea regiunilor, vremea va fi apropiată de mediile climatologice ale perioadei în vestul, nord-vestul şi centrul ţării. Cerul va avea unele înnorări, mai ales în cursul zilei, în regiunile sudice, unde cu totul izolat vor fi posibil ploi slabe sau burniţe, iar în celelalte zone va fi variabil la senin. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări temporare în zona litoralului şi în sudul Banatului. Temperaturile maxime se vor încadra între 9 şi 17 grade, iar cele minime între -6 grade în estul Transilvaniei şi 8 grade în Dealurile Vestice. Pe spaţii mici, în zonele joase de relief, se va semnala ceaţă.

comments

comments