full screen background image

Fond de salarii nelimitat la Primăria Suceava

Primaria Suceava     Primarul municipiului Suceava, Ion Lungu, se bucură de apariţia şi punerea în aplicare a Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 41/2015, care, prin modificările aduse actelor normative anterioare, înlătură prevederile privind limitarea la o anumită valoare a fondului de salarii aferent angajaţilor din primăriile din ţară.

Lungu spune că Suceava a luat-o cu un pas înaintea tuturor, salariile lucrătorilor din administraţia publică locală fiind majorate cu 12%, încă de la jumătatea acestui an.

Lungu: “Este un lucru bun, deoarece, după cum se ştie, Primăria municipiului Suceava a fost printre primele care a majorat salariile, încă din luna iulie. Am dat, de asemenea, tot ceea ce trebuia la Poliţia Locală, şi încă vrem să mai dăm nişte indexări, de încă 7 lei, aşa cum prevede legea. Aveam nevoie de elasticitate la fondul de salarii.”

Şeful administraţiei municipale a remarcat că nu s-a dat liber la angajări, dar a ţinut să accentueze că Primăria Suceava nu este interesată de supradimensionarea personalului.

Lungu: “Nu se întâmplă acelaşi lucru la numărul de personal, însă este bine aşa, pentru că nu ne interesează să avem mai mulţi salariaţi decât sunt astăzi.”

Numărul maxim de personal al Primăriei municipiului Suceava, conform reglementărilor, este de 761 de salariaţi, însă în şedinţa Consiliului Local din septembrie s-a aprobat o organigramă „sub-ocupată”.

La Direcţia Poliţiei Locale mai sunt 7 posturi descoperite, dar întrucât ocuparea acestora era condiţionată de limitarea fondului de salarii, deficitul de agenţi locali va fi eliminat.

La fel, vor fi completate şi posturile vacante de la Serviciul de executare silită.

De asemenea, sunt neocupate şi 2 posturi, dintre cele 10 existente, la Compartimentul de proiecte europene, însă, deocamdată, acesta poate funcţiona şi cu 8 funcţionari

comments

comments