full screen background image

În 2016, sucevenii vor plăti impozit mai mic cu un leu pentru garsoniere şi apartamente cu 4 camere

plata taxe     În 2016, taxele şi impozitele locale nu vor creşte în valori absolute, însă, punctual vor fi făcute majorărr sau chiar diminuări, a anunţat Ion Lungu, primarul municipiului Suceava.

Lungu: “Ca primar nu am majorat, timp de 7 ani, aceste taxe şi impozite, şi nu vreau să le majorez nici în acest an. Numai că, aşa cum s-a modificat Codul fiscal, trebuie să jonglăm între acele cote minime şi maxime. De la caz la caz, o să apelăm la majorări sau chiar diminuări, dar vom păstra taxele şi impozitele aferente anului 2015, în valori absolute”.

Lungu a dat ca exemplu impozitul pe clădirile persoanelor fizice în anul 2015, pentru o garsonieră achitându-se, anual, în zona referinţă, 65 de lei; pentru un apartament cu două camere – 116 lei; pentru un apartament cu 3 camere – 155 de lei, iar pentru un apartament cu 4 camere – 194 de lei.

Edilul-şef arată că, în anul 2016, luând în calcul faptul că în cazul persoanelor fizice este permisă aplicarea de procentaje cuprinse între 0,08% şi 0,2%, folosită va fi cea dintâi valoare, ceea ce va însemna că pentru o garsonieră se va plăti 64 de lei pe an, iar pentru un apartament cu 4 camere – 193 de lei, respectiv cu 1 leu mai puţin decât în anul 2015.

În schimb, sucevenii care locuiesc în apartamente cu 2 camere sau apartamente cu 3 camere vor avea de scos din buzunar aceeaşi sumă ca şi în anul trecut.

Lungu: “Aceasta este propunerea mea pentru impozite pe clădiri la persoane fizice. La persoane juridice, va trebui să facem un pic de majorare, deoarece, prevăzute fiind valori între 0,2 şi 1,3%. Anul acesta am avut o cotă de 1,5%, drept urmare, ca să menţinem la nivelul anului 2015, să ajungem la 1,5%, va trebui să facem o majorare cu 15%, pentru aplica acelaşi procente pentru clădirile persoanelor”, a explicat primarul Sucevei. Deşi consiliile locale pot aproba scutiri sau reduceri la plata impozitelor pe clădiri, eu nu sunt de acord ca să fie deschisă o asemenea ”cutie a Pandorei”. Sper ca şi consilierii locali să înţeleagă acest lucru, întrucât, dacă începem această sarabandă a reducerilor, scutirilor şi populismelor, nu mai adunăm bani de impozite şi taxe la bugetul local”.

Din categoria veniturilor proprii ale bugetului local fac parte impozitul şi taxa pe clădiri, impozitul şi taxa pe teren, impozitul pe mijloacele de transport, taxa pentru eliberarea certificatelor, avizelor şi autorizaţiilor, taxa pentru folosirea mijloacelor de reclamă şi publicitate, impozitul pe spectacole, taxa hotelieră, taxele speciale, alte taxe locale, amenzile şi penalităţile aferente impozitelor şi taxelor locale, taxele timbru etc.

comments

comments