Trebuie să recunosc că spun ceea ce spun acum cu un gust amar. Pentru că, încă o dată, mi s-a reamintit felul în care este privită adesea femeia la noi. Deși pare că lucrurile s-au mai schimbat și oarecum s-au așezat pe drumul firescului, reacția colectivă față de femeia ce-și dorește să fie mai mult decât mamă și soție e cam ca acum 20 de ani. E concluzia pe care am tras-o urmărind postarea unei femei destul de cunoscute în politică și comentariile ce au urmat pe un cont de socializare.
Doamna cu pricina este susținătoarea introducerii legii cotelor de gen. Pe care o consideră indispensabilă unei echități în toate domeniile în privința ocupării de către femei a unor posturi cheie. Susține, deci, femeia ce-și dorește mai mult pentru ea și pentru ceilalți, nu doar în confortul căminului, ci și dincolo de el. E drept că postarea a început-o destul de neinspirat, se pare, vorbind despre sacrificii făcute în familie pentru binele comunității. Despre faptul că și-a programat nașterea într-o zi de sâmbătă, pentru a nu pierde nici o zi de muncă din timpul săptămânii. Mi se pare un argument extrem, dar pot să-l înțeleg, la nivel de alegere. Nu de percepere ca pe un sacrificiu.
Așa cum alții, însă, sunt mai puțin capabili să înțeleagă cum poți să muncești în fiecare zi cel puțin 8 ore, apoi să fii atent și la cei din familie și la final chiar să fii fericit, deși obosit. Să vorbești cu cel mic despre cele întâmplate la școală și să-l verifici la teme, să ieși la cumpărături sau într-o vizită cu partenerul de viață și să mai apuci să și gătești sau să ștergi praful prin casă. Și cei ce te întreabă despre aceste lucruri pentru că nu le prea înțeleg, încheie exprimarea neînțelegerilor pe un ton plin de grijă și preocupare: “Și când mai ai timp pentru tine, dragă?”.
Și mă gândeam că acele femei ce reușesc să le facă pe toate acestea ce țin de carieră și familie, cu urcușuri și coborâșuri firești, uneori cu dezechilibre, dar pe final, de cele mai multe ori, cu satisfacții. Ele ar putea să răspundă așa: “Chiar am timp pentru mine. De fapt tot ceea ce fac, fac și pentru mine. Pentru că e ceea ce mă împlinește: să am o familie fericită, să fiu o femeie de succes în carieră și dacă pot, să mai am și prieteni. E felul în care eu îmi petrec timpul pentru mine. În mijlocul celorlalți. Pentru ei și pentru mine. Iar dacă simt nevoia uneori să iau o pauză, e doar pentru a-mi reface energiile pentru mersul mai departe cu toate și toți ce mă înconjoară.”
Cam așa o înțeleg eu pe doamna ce și-a programat nașterea într-o zi de sâmbătă. Și nu o judec, în nici un fel. E chestiune de alegeri. De a alege cum, cât, unde și în ce doze.
