Furnizarea apei reci se va întrerupe, luni, 12 octombrie, între orele 08 şi 20.00, în mai multe zone din cartierul sucevean Obcini.
Întreruperile se datorează implementării proiectului “Extinderea şi reabilitarea reţelelor de apă şi apă uzată din municipiul Suceava”.
Astfel, fără apă rece vor rămâne sucevenii care locuiesc pe bd. Gavril Tudoraş, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Bristriţei; str. Staţiunii, în blocurile situate pe partea dreaptă în sensul de mers spre satul Sf. Ilie; strada Fântâna Albă; str. Bistriţei, de la intersecţia cu bd. Gavril Tudoraş, până la intersecţia cu str. Viitorului; str. Măgurei, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Viitorului; str. Victoriei, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Fântâna Albă; str. Ostra, de la intersecţia cu str. Staţiunii, până la intersecţia cu str. Viitorului.
Agenţii economici şi locatarii din zonele menţionate sunt rugaţi să-şi facă rezerve suficiente de apă potabilă.