Parlamentarii liberali vor intra luni în grevă japoneză, în semn de protest față de blocarea proiectului privind votul prin corespondență, informează B1 TV. Liberalii anunţă că vor merge la Parlament cu banderole albe şi vor critica povestea votului din Diaspora prin toate mijloacele. Reacţia PSD nu a întârziat. Dacă tot nu vor să muncească, atuci să nu găsească scuza cu greva, spune social democraţii. Liviu Dragnea atrage atenţia că liberalii sunt cei vinovaţi de întârzierea dezbaterilor pe legea pentru Diaspora.
”Este un gest prin care semnalăm faptul că în materia votului prin corespondență, PSD-ul a blocat sistematic adoptarea legii. Adică vine să-mi spună mie PSD-ul ce? Că tu, partid minoritar în Parlament nu adopți legea votului prin corespondență, tu fiind majoritar la putere. Păi e în putința lor dacă vor să o facă. Se poate face în trei zile, de ce nu o fac de un an de zile? Hai să spunem pe șleau – pentru că Ponta se răzbună pe Diapsora. De aia nu vor votul prin corespondență. N-o fac pentru că știu că în veci Diapora nu va vota PSD-ul”, a declarat prim-vicepreședintele PNL Cătălin Predoiu.
În timp ce liberalii spun că PSD a tot blocat legea votului prin corespondenţă, social-democraţii sar şi ei cu acuzaţii.
”Da, am văzut și eu știrea asta. Ei intră, am înțeles în grevă japoneză pentru votul prin corespondență. Nouă ne este foarte greu să înțelegem, chiar am rămas surpinși. A fugit de acolo președintele comisiei, care era al lor. Dacă a fugit nu s-a mai putut întruni comisia. Noi le-am cerut să dwsemenze un alt înlocuitor, nu vor. Noi vrem să ne întâlnim, dar e imposibil, trebuie să vină și ei. Nu cred că stând undeva într-o grevă japoneză putem comunica. Nu înțeleg de ce adoptă stilul ăsta în politică. Numai pentru imagine. Hai să facem și lucruri!”, a declarat președintele interimar al PSD, Liviu Dragnea.
Social-democraţii au ironizat decizia liberalilor de a intra în grevă japoneză.
”Săptămâna trecută, și vorbesc strict despre Senat,nu am reușit să avem cvorumul ca să putem desfășura lucrările plenului pentru că grupul liberal a considerat că probail nu este important să vină la serviciu. Mi se pare un joc politic ieftin, din care nu câștigă nimeni, ba, dimpotrivă, pierd cei care așteaptă votul prin corespondență, pe care noi îl susținem și ni l-am asumat ca propunere și cred că o să reușim să-l ducem la capăt”, a spus și Mihai Fifor, liderul senatorilor social-democrați.