full screen background image

Activitatea “Culoare, educație, frumos”, la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” din Suceava

scic     Luni, 5 octombrie, ora 12.00, la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” din Suceava se va desfăşura activitatea intitulată “Culoare, educație, frumos”, unde puteți admira maiestria copiilor şi puteţi învăța tainele artei “quilling” (arta de a rula hârtia).

Această activitate este dedicată “Zilei educației”, iar copiii vor învăţa să aprecieze frumosul, să socializeze, să descopere și să consolideze valorile colegialității, să se comporte civilizat în societate.

Aceasta acțiune este inclusă în acordul de parteneriat încheiat de Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Suceava, Centrul de Plasament “Mihail și Gavril” Solca și Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” Suceava.

În  luna iulie 2015, 20 de copii de la Şcoala Gimnazială “Ion Creangă” au petrecut 3 zile de vacanţă împreună cu beneficiarii centrulului Solca și au  legat prietenii.

Pentruar ca acestea să dăinuie în timp, s-a încheiat un nou Acord de Parteneriat, pentru anul școlar 2015 – 2016.

La activitate educaţională “Culoare, educație și frumos” vor participa 16 copii din Centrul de Plasament Solca, însoţiţi de educatorii Aurora Stratulat și Gabriela Todera, care i-au iniţiat în această taina a creației.

Copiii își vor expune lucrările şi îi vor ajuta pe elevii doritori să cunoască această îndeletnicire.

Comunitatea “Junger Christen CJC” din Bramsche (Germania) sponsorizează această activitate, asigurând transportul la Şcoala “Ion Creangă” Suceava şi recompensele pentru cei care au lucrat la atelierul de creaţie.

comments

comments