full screen background image

Vaccinuri obligatorii pentru înscrierea copiilor la grădiniţă sau la şcoală

vaccinarea antipoliomielitic     Opt vaccinuri obligatorii vor fi pe lista celor de care depinde posibilitatea înscrierii copiilor la grădiniţă sau la şcoală, potrivit unui proiect de lege al Ministerului Sănătăţii.

Lipsa vaccinării va atrage după sine amenzi pentru unităţile de învăţământ, dar şi situaţii în care părinţii pot răspunde penal.

Dacă la înscrierea la grădiniţă sau şcoală părintele nu va putea prezenţa dovadă vaccinării complete, va trebui să aducă, de la Comisia Judeţeană de Vaccinare, un document în care să fie precizate clar datele de recuperare în următorul an a vaccinării cu vaccinurile care previn aceste boli.

După un an, dacă vaccinurile nu vor fi realizate, copilul va mai putea fi înscris la şcoală doar după vaccinare.

În situaţia în care dacă, până la împlinirea vârstei de un an şi jumătate, copilul nu a primit vaccinurile obligatorii, va fi sesizată Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului.

Mai mult, dacă acel copil nu a fost vaccinat până la vârstă de 3 ani, vor fi sesizate instituţiile abilitate privind “infracţiunea de rele tratamente aplicate minorului de către părinţi”.

De precizat este că excepţie vor face cazurile în care se va stabili că un copil are contraindicaţii la un anumit vaccin.

comments

comments