Noul ambasador al României în Statele Unite ale Americii, George Cristian Maior, și-a prezentat joi scrisorile de acreditare președintelui Barack Obama, ocazie cu care i-a vorbit acestuia despre simpatia pe care o au românii față de SUA, apreciind că aceasta poate contribui substanțial la adâncirea relațiilor de parteneriat dintre cele două țări.
Potrivit unui comunicat remis, vineri, AGERPRES, în cadrul ceremoniei, care a avut loc la Casa Albă, Maior a menționat importanța Parteneriatului Strategic pentru secolul XXI între România și SUA pentru relațiile dintre cele două țări și relevanța sa în planul stabilității și securității regionale.
“Parteneriatul Strategic este un pilon de bază pentru politica externă și de securitate a României. Sprijinul SUA a ajutat România pe drumul democratizării, al respectării drepturilor omului și statului de drept, făcând din țara noastră un model pentru țările din regiune”, a precizat ambasadorul George Maior, subliniind totodată că România reprezintă o insulă de stabilitate pentru flancul estic al Alianței Nord-Atlantice.
El i-a prezentat președintelui american prioritățile mandatului său: dezvoltarea cooperării în domeniul securității, întărirea dimensiunii economice și a schimburilor comerciale, încurajarea investițiilor și a transferului de tehnologie, consolidarea securității energetice, precum și intensificarea cooperării în domeniul educației și inovației.
“România are un angajament ferm pentru îmbunătățirea mediului de afaceri, vital pentru atragerea investițiilor americane și creșterea schimburilor comerciale”, a mai spus Maior.
La ceremonia de la Casa Albă, ambasadorul George Cristian Maior a fost însoțit de soția sa și cei doi copii, precizează comunicatul menționat.