Operatori interesați de modernizarea și eficientizarea sistemului de iluminat public al municipiului Botoșani!
În evaluare financiară se află 3 oferte depuse în urma licitației pentru „Creșterea eficienței energetice a infrastructurii de iluminat – etapa 4”.
Proiectul se derulează prin Programul privind Sprijinirea Eficienței Energetice și a Gestionării Inteligente a Energiei în Infrastructura de Iluminat Public, desfășurat prin Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).
Pe etapa 4 se vor realiza următoarele obiective:
– demontarea vechii infrastructuri (lămpi, console, brățari de prindere) și înlocuirea cablurilor de alimentare
– furnizarea și montarea a 1.250 aparate de iluminat LED și module de telegestiune pentru puncte luminoase, cu sistem de telegestiune
– furnizarea și montarea punctelor de aprindere și senzori multifuncționali
Etapa 4, estimată la valoarea de 4,1 milioane de lei, va acoperi 106 străzi și alei din municipiul Botoșani, printre care Tulbureni, Humăriei, Cernavodă, Simion Bărnuțiu, Plopilor, Grigore Ghica, Doboșari, Cărămidari, Bradului, Gheorghe Hasnaș, Ioan Missir, Luizoaia, Ilie Ciolac, Mihail Sorbul, Iazului, Berzelor.
În cadrul aceluiași proiect, la nivelul municipiului Botoșani au fost schimbate 3.130 corpuri de iluminat, în cadrul etapelor 1 – 3.
„Cu acest proiect, modernizăm 90% din rețeaua de iluminat public stradal și pietonal și vom depune documentația și pentru etapa următoare, pentru a înlocui întregul sistem de iluminat”, a precizat primarul Cosmin Andrei.
Contractul pentru etapa 4 ar putea fi adjudecat la jumătatea lunii decembrie.
Articolul anteriorAlege Informat. Adina Romanescu, PSD Iași
Articolul următorAvarie în zona Carrefour! Mai mule localități nu au apă