Zilele trecute, la ieșirea din școală, gândurile îmi zburau în felurite direcții, spre cele ce le mai aveam de făcut până spre seară. Dar ceva m-a deturnat de la proiectarea mentală a celor ce urmau a fi realizate. Era glasul unui băiețel ce pășea alături de o doamnă cu părul cărunt, pe care am bănuit-o a-i fi bunică. Povestea despre cele întâmplate la școală și cele pe care le au de făcut împreună la întoarcerea acasă. Și culmea, în cele planificate nu era prezent calculatorul. Și mi-am reamintit de perioada fericită în care bunicii erau mult mai prezenți în perioada propriului copil. Nu că acum nu ar fi prezenți, dar timpul a schimbat din obiceiurile celui ce acum se îndreaptă spre adolescență și care a căpătat diverse abilități ce-i dau mai multă independență.
Și mă gândeam că bunicii chiar pot fi o binecuvântare pentru nepoți și părinți. Asta ca să răspund celor ce se plâng ades că bunicii îi strică pe nepoți, pentru că îi alintă în exces, pentru că fac lucruri pe care ar putea să le facă cei mici, că-i lasă nepotrivit de mult în fața monitorului. Pentru ca bunicii să facă tot binele pe care și-l doresc, este nevoie de o comunicare eficientă între adulți. Și o simetrie a regulilor ce sunt respectate, indiferent de loc sau de cei prezenți.
Bunicii au o strălucire în ochi în prezența nepoților. Una aparte, pe care nu le-am văzut-o poate noi, pe vremea când eram copii. Și își doresc să facă acum, când au timp mai mult, ceea ce n-au făcut în vremea când erau părinți și timpul era insuficient. Știu o grămadă de povești și au trecut prin atât de multe întâmplări, încât ar putea să ticluiască chiar ei povești din care cei mici ar avea de învățat. Sunt mult mai preocupați de alimentația sănătoasă și știu o sumedenie de rețete pe care le-ar putea pregăti în compania nepoților. Bunicii nu ar trebui să fie o variantă de avarie pentru supravegherea nepoților. Ci, o bucurie pentru întreaga familie. Dar pentru asta e bine ca noi, părinții să le spunem care ne sunt așteptările, care sunt limitele în care îi pot ajuta pe cei mici. Iar dacă nu vrem ca bunicii să fie doar paznici ai calculatorului în lipsa părinților, ar trebui să le punem la îndemână cele ce i-ar putea ajuta să facă altceva cu cei mici. Să deseneze împreună, să joace șah, să pregătească o prăjitură sau cine mai știe ce. Lucruri pe care bunicii le-ar face cu plăcere și care i-ar putea atrage și pe cei mici, pentru că în prezența părinților o fac mai rar.
E drept că nu toți avem norocul prezenței unor bunici prin preajmă. Dar cei care sunt norocoși, e bine să le acorde mai multă încredere bunicilor, făcând rost de bucurie atât celor mici, cât și celor mari. Cu siguranță bunicii nu vor uita să adauge zilnic micuților, în meniu, doze de educație!
