full screen background image

Spray lacrimogen folosit pentru imobilizarea unui şofer recalcitrant din Râşca

spray     Un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni, a observat, luni, la ora 21.30, pe DN 15C, în localitatea Praxia, un autoturism care se deplasa având un traseu sinuos.

Din acest motiv, s-a procedat la urmărirea și blocarea acestuia.

Conducătorului auto, un bărbat, de 34 de ani, din comuna Râşca, i s-a solicitat să oprească autoturismul.

Bărbatul a refuzat, încercând să plece de la faţa locului.

Polițiștii au folosit spray-ul iritant lacrimogen din dotare și l-au încătuşat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorului auto i s-a solicitat să fie testat cu aparatul etilotest, însă a refuzat, fapt pentru care a fost condus la spital, unde i s-au recoltat probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments