Comisiile mixte constituite din reprezentanţi ai Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava, Direcţiei de Sănătate Publică Suceava şi ai Inspectoratului Şcolar Judeţean Suceava au verificat, în perioada 3 – 9 septembrie 2015, stadiul pregătirii unităţilor de învăţământ pentru începerea anului şcolar 2015-2016, din 14 unităţi administrativ-teritoriale ale judeţului: Cajvana, Cacica, Muşeniţa, Vicovu de Sus, Frasin, Stulpicani, Păltinoasa, Valea Moldovei, Adâncata, Dumbrăveni, Hănţeşti, Zvoriştea, Liteni, Horodniceni.
Dintr-un total de 97 de unităţi şcolare verificate, 30 sunt şcoli gimnaziale, 18 sunt şcoli primare, 45 sunt grădiniţe cu program normal şi 4 sunt licee tehnologice. Dintre acestea 23 sunt unităţi coordonatoare.
Numărul de unităţi şcolare autorizate din punct de vedere sanitar este de 24, numărul de unităţi şcolare neautorizate sanitar – 56, numărul de unităţi şcolare în curs de autorizare – 7, iar pentru alte 6 unităţi şcolare s-a recomandat depunerea documentaţiei în vederea autorizării sanitare.
Majoritatea unităţilor de învăţământ fără autorizaţie sanitară de funcţionare sunt situate în mediul rural şi nu îndeplinesc condiţiile impuse din cauza lipsei apei curente sau a canalizării şi a grupurilor sanitare necorespunzătoare.
Iată aspectele verificate de comisii:
Necesarul de combustibil pentru încălzire pentru iarna 2015-2016
Sunt asigurate cantităţi de combustibil la toate şcolile. Excepţie face Grădiniţa cu Program Normal Plutoniţa arondată Şcolii Gimnaziale Frasin la care nu este asigurat necesarul de combustibil lemnos.
Microbuze şcolare
Toate microbuze şcolare ale unităţilor de învăţământ au autorizaţiile necesare şi au asigurate şofer atestat. Microbuzele şcolare noi repartizate sunt în procedură de autorizare şi au şoferi atestaţi.
Prezenţa marcajelor rutiere orizontale şi verticale
Sunt asigurate marcajele rutiere orizontale şi verticale.
Iluminat exterior
Nu au fost identificate probleme deosebite referitoare la iluminatul exterior, acesta fiind realizat de la reţeaua stradală şi corpuri de iluminat montate pe clădirile unităţilor de învăţământ.
Paza unităţilor şcolare
Paza unităţilor şcolare se efectuează cu firme de pază, sisteme antiefracţie şi monitorizare video exterioară şi interioară, paza comunală şi paza obştească. La Şcoala Gimnazială Dorotheea şi la Grădiniţa cu Program Normal Dorotheea din oraşul Frasin nu sunt asigurate aceste condiţii. În cazul a 23 de unităţi şcolare nu există sisteme video de supraveghere.
Spaţii pentru Programul lapte şi corn
Unităţile şcolare au asigurate frigidere pentru păstrarea laptelui. Sunt asigurate spaţii pentru Programul lapte şi corn la majoritatea şcolilor. Se află în curs de amenajare la Şcoala Primară Văşcăuţi din comuna Muşeniţa, clădirea acesteia fiind în reabilitare.
Instruirea personalului auxiliar (desemnat pentru programul lapte şi corn şi personalul ce realizează curăţenia)
Personalul desemnat pentru Programul lapte şi corn are absolvit cursurile de igienă şi au certificate de competenţă, care sunt valabile 3 ani.
Planuri de igienizare şi contracte DDD (dezinfecţie, dezinsecţie, deratizare)
Unităţile administrativ – teritoriale au încheiate contracte de prestări servicii DDD cu firme specializate şi autorizate de către DSP Suceava pentru toate obiectivele publice, inclusiv unităţi şcolare.
Asistenţă medicală
Asistenţa medicală este realizată de către cabinetele medicilor de familie, neexistând cabinete medicale proprii. La La Liceul Tehnologic Ion Nistor din oraşul Vicovu de Sus există un parteneriat cu U.A.M.S. Vicovu de Sus.
Pentru fiecare unitate de învăţământ controlată a fost întocmit ghidul de control.