Consilierii locali fălticeneni au aprobat, vineri, mutarea maternității într-o incintă nefolosită a colegiului “Vasile Lovinescu”, actualul sediu urmând a fi retrocedat proprietarului de drept, fundația “Caritatea” București.
După alte două ședințe nereușite, aleșii locali au fost de acord cu schimbarea locației, cu condiția ca licitația pentru amenajarea noului sediu să fie publicată pe Sistemul electronic de achiziţii publice.
13 consilieri au fost de acord cu schimbarea locației – 12 consilieri ai PSD şi consilierul liberal Gheorghe Aldea.
Primarul Cătălin Coman a declarat, pentru Radio VIVA FM, că fundaţia “Caritatea” este de acord ca maternitatea să rămână în actualul spaţiu, până ce va fi amenajată clădirea colegiului “Vasile Lovinescu”.
Coman: “Cel mai important este faptul că atât angajaţii maternităţii, cât şi cei care beneficiază de serviciile medicale de acolo pot sta, în sfârşit, liniştiţi. Cei de la fundaţie m-au sunat imediat după şedinţă. Le-am repetat rugămintea să ne lase să terminăm întâi clădirea şi apoi să ne mutăm. Au spus că nu e nicio problemă şi s-au arătat bucucuroşi că, în sfârşit, Consiliul Local Fălticeni a dat dovadă de maturitate şi de raţiune. Practic, de acum înainte, vom continua activitatea normală în spaţiul care aparţine fundaţiei încă din 2007-2008, iar în momentul când clădirea de sus va fi echipată corespunzător pentru o unitate medicală, vom începe efectiv mutarea acolo.”
Maternitatea va funcționa în acest spațiu până când va fi terminat noul spital, probabil în vara anului viitor, după cum a precizat managerul spitalului, Vlad Morariu.
Coman a spus că Primăria mai are în cont 70 de miliarde de lei vechi pentru continuarea lucărilor de la noul spital municipal.
Coman: “Totul depinde dacă procedura de licitaţie decurge rapid, fără contestaţii. Avem 70 de miliarde în cont, bani pe care ne dorim ca, în cel mai scurt timp, să-i transpunem în lucrări de calitate la noul Spital Municipal din Fălticeni. Dar, acum, foarte important este de faptul că am scăpat de presiunea pe care proprietarul clădirii, Fundaţia Caritatea, o punea asupra noastră. Am fi fost puşi în situaţia ingrată de a desfiinţa cele 3 secţii.”
Cătălin Coman a amintit şi faptul că, în şedinţa extraordinară de vineri, din cei 7 consilieri locali liberali a fost prezent doar unul – Gheorghe Aldea.
Coman: “Nu comentez prea mult, dar vreau să transmit faptul că, în primul rând, aceşti consilieri trebuia să vină la servici, indiferent de cum ar fi votat. Sunt aleşi de oameni şi, în campania electorală, au promis că vor face tot ceea ce depinde de ei pentru bunăstarea comunităţii. Iată, nici măcar nu vin la o şedinţă legal convocată. Este un gust amar pe care acest lucru mi l-a lăsat…”
În finalul intervenţiei la Radio VIVA FM, Cătălin Coman a spus că, dacă şi vremea va permite, în următoarele două săptămâni vor fi finalizate lucrările la strada Sucevei.
Intervenţia integrală a primarului de Fălticeni o poţi asculta mai jos.