Poliția orașului Salcea a fost sesizată, joi dimineaţă, de un localnic, de 39 de ani, despre faptul că, în noaptea de 9/10 septembrie, persoane necunoscute au pătruns în curtea unei societăţi comerciale din localitate și au sustras carburant de la mai multe vehicule parcate.
Polițiștii au stabilit faptul că, în noaptea respectivă, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare, persoane necunoscute au sustras aproximativ 700 de litri de motorină din rezervoarele a trei autovehicule aflate în curtea societății.
Persoana vătămată a fost instruită de polițiști, cu câteva zile înaintea comiterii faptei, cu privire la asigurarea bunurilor și luarea măsurilor de pază și protecție.
În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.