În perioada 5 – 7 septembrie, Tineretul Social Democrat Suceava a organizat Tabăra de Pregătire Politică, în municipiul Fălticeni, sub sloganul “2016 – România încotro?”, la care au participat 200 de tineri, din organizaţiile de tineret ale judeţului Suceava.
La deschiderea oficială au participat Preşedintele Organizaţiei Judeţene a PSD, Cătălin Ioan Nechifor, deputatul Ioan Stan, Senatorii Ovidiu Donţu şi Neculai Bereanu, Preşedintele TSD Suceava, Alexandru Solcan, Preşedintele executiv TSD Fălticeni, Liviu Gavril, Preşedinta OFSD, Oana Elena Pintilei, şi Consilieri Locali din Municipiul Suceava şi Fălticeni, Tiberius Marius Brădăţan şi Bogdan Murariu.
În cadrul atelierelor politice, tinerii social-democraţi au discutat teme de actualitate, probleme care îi preocupă, direcţiile de acţiune ale României din 2016, principalele strategii şi politici publice adoptate şi care ar trebui adoptate de către Guvernul României, astfel încât tinerii să-şi regăsească, după terminarea studiilor, şansa la o viaţă decentă în România.
S-a concluzionat că este necesară o implicare mai activă a tinerilor în zona deciziilor, fapt care va duce cu siguranţă la prezenţa câtor mai mulţi tineri, anul viitor, pe listele de la alegerile locale.
Participanţii la Tabăra de Pregătire Politică TSD din acest an au putut vizita Muzeele din Fălticeni şi luat fost parte la activităţi de team building şi competiţii sportive precum volei, fotbal, tenis etc.