În cadrul unei acţiuni pe linia combaterii migraţiei ilegale, poliţiştii de frontieră din cadrul I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei au depistat nouă cetăţeni afgani, călăuziţi de un cetăţean ucrainean, care intenţionau să intre ilegal în România pe la frontiera verde, pentru a ajunge într-o ţară din Spaţiul Schengen. Cetăţeanul ucrainean este cercetat pentru trafic de migranţi, iar cetăţenii afgani au fost predaţi, în baza acordului de readmisie, autorităţilor statului vecin.
În data de 3 septembrie, la nivelul Sectorului P.F. Rădăuţi – I.T.P.F. Sighetu Marmaţiei, s-a declanşat o acţiune pe linia combaterii migraţiei ilegale, în zona de responsabilitate.
Astfel, în jurul orei 17.00, lucrătorii de frontieră au observat, la aproximativ 500 de metri de frontieră, pe direcţia localităţii Muşeniţa, judeşul Suceava, un grup format din zece persoane, cinci copii şi cinci adulţi, care se deplasa, pe jos, dinspre frontiera cu Ucraina spre interior.
Poliţiştii de frontieră au procedat la legitimarea persoanelor care nu îşi justificau prezenţa în acea zonă, ocazie cu care au constatat că acestea nu vorbeau limba română, motiv pentru care au fost conduse la sediul sectorului, pentru cercetări.
În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că grupul era format din 9 cetăţeni afgani, cinci copii, cu vârste cuprinse între 3 şi 10 ani, şi patru adulţi, cu vârste cuprinse între 24 şi 40 de ani.
De asemenea, s-a constatat că aceştia erau călăuziţi de un cetăţean ucrainean, Heorhii H., în vârstă de 21 de ani, care a declarat poliţiştilor de frontieră că, în schimbul unor sume de bani promise, intenţiona sa-i conducă până într-o ţară din Spaţiul Schengen.
Drept urmare, conform acordului dintre România şi Ucraina, cetăţenii afgani au fost predaţi autorităţilor de frontieră ucrainene, iar cetăţeanul ucrainean este cercetat de către poliţiştii de frontieră pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de migranţi.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, în vederea dispunerii măsurilor legale ce se impun.