Centrul pentru solicitanții de azil Rădăuți urmează să primească câteva zeci de imigranți din nordul Africii și Orientul Apropiat.
Capacitatea clădirii este de 100 de locuri, dintre care aproape jumătate sunt ocupate în prezent.
La începutul săptămânii, într-o parcare de pe Drumul European din comuna Vadu Moldovei au fost depistați 3 cetățeni afgani care au spus că doresc să ajungă în vestul Europei.
Prefectul Sucevei, Constantin Harasim, a declarat, joi, la Radio VIVA FM, că autoritățile pregătesc toate condițiile pentru azilanții care vor ajunge la Rădăuți.
Harasim: “Există deja un program european, prin care o parte dintre azilanţi să vină către România. Vor veni şi în judeţul Suceava. Vor fi şi subvenţionaţi, sprijiniţi material, aceşti oameni pe care îi vom primi.”