full screen background image

Traian Băsescu, inculpat pentru ameninţare

Traian-Basescu2     Traian Băsescu a confirmat, la ieşirea din sediul Parchetului, că s-a schimbat încadrarea în dosarul în care este anchetat, de la şantaj la ameninţare, declarând “înseamnă că uşor, uşor justiţia se apropie de adevăr”.

Potrivit Art. 206, “fapta de a ameninţa o persoană cu săvârşirea unei infracţiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăşi sancţiunea prevăzută de lege pentru infracţiunea care a format obiectul ameninţării”, se arată în textul legii.

Ameninţarea este considerată o infracţiune minoră, comparativ cu şantajul. Prevederi legale pentru infracţiunea de şantaj:
Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeaşi pedeapsă se sancţionează ameninţarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiţătoare pentru persoana ameninţată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) şi alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.

comments

comments