full screen background image

Trafic restricţionat în centrul municipiului Rădăuţi, în acest weekend

catedrala radauti     Cu ocazia organizării, la Rădăuţi, a “Târgului Olarilor şi Meşterilor Populari”, ediţia a 33-a, se va închide circulaţia pe strada Piaţa Unirii.

Astfel, nu se va circula pe tronsonul intersecţiei de la Catedrală şi până la sensul giratoriu de la Templul Evreiesc.

Circulaţia va fi deviată pe tronsonul Poliţia Municipiului Rădăuţi – Casa Germană, în zilele aferente desfăşurării evenimentelor festive, adică în perioada 28 – 30 august

Decizia de restricţionare a traficului rutier a fost luată marţi, în cadrul şedinţei comisiei de avizare a cererilor de organizare a adunărilor publice.

Reprezentanţii Poliţiei Municipale şi ai Detaşamentului de Jandarmi Rădăuţi au motivat că luarea acestei măsuri se impune pentru siguranţa participanţilor la trafic, precum şi pentru evitarea unor accidente de circulaţie şi ambuteiaje.

Închiderea circulaţiei pe respectivul tronson a fost avută în vedere şi în Hotărârea de Consiliu Local nr. 71/ 2014, privind aprobarea organizării evenimentelor anuale în zona centrală a municipiului.

Doina CRAIU

Radio VIVA FM Rădăuţi

comments

comments