full screen background image

Primarul de Fălticeni, Cătălin Coman: “Săptămâna aceasta, pe strada Sucevei va începe turnarea covorului asfaltic!”

Fata in Fata com     Primarul municipiului Fălticeni, Cătălin Coman, este extrem de optimist în legătură cu finalizarea lucrărilor la strada Sucevei din localitate.

Invitat în emisiunea “Faţă în faţă”, realizată, marţi, la Radio VIVA FM Fălticeni, el a declarat, că, săptămâna aceasta, va începe turnarea covorului asfaltic pe respectiva arteră de circulaţie.

Coman: “Săptămâna aceasta, pe strada Sucevei va începe turnarea covorului asfaltic. Am avut o discuţie foarte clară şi astăzi (n.r. – marţi). Tot ceea ce înseamnă sisteme şi reţele s-au finalizat integral, toţi consumatorii sunt cuplaţi la conducta nouă, pe strada Sucevei, astăzi (n.r. – marţi) se aeriseau hidranţii şi se făceau ultimele retuşuri. Practic, nu mai există niciun impediment şi constructorul va veni cu asfaltul.”

Coman a adăugat că a rămas neplăcut impresionat de faptul că Prefectura Suceava nu a fost de acord cu restricționarea traficului rutier greu, în perioada 15 august – 15 septembrie, așa cum a solicitat Primăria.

Coman: “Având în vedere că este o stradă cu un trafic foarte foarte aglomerat, am rămas cumva surprins neplăcut de faptul că Prefectura nu ne-a acordat acea perioadă, de o lună de zile, pentru devierea traficului greu. Constructorul va fi nevoit să lucreze sub trafic. Asta înseamnă că se vor întârzia puțin lucrările, ăsta este singurul motiv, dar constructorii şi-au exprimat dorinţa de a turna asfalt și noaptea. În rest, sper ca şi calitatea lucrărilor pe care le execută firma din Botoşani să fie foarte foarte bună.”

Săptămâna trecută, tot în emisiunea “Faţă în faţă”, copreşedintele PNL Fălticeni, Gabriel Moroşanu a prezentat o notă internă a Primăriei din localitate, întocmită de inspectorul superior ing. Flavius Gagiu, pe 10 iulie, în care se specifică faptul că termenul de finalizare a lucrărilor este 19 ianuarie 2016.

Primarul municipiului Fălticeni a ţinut să lămurească şi acest aspect.

Coman: “Nu ştiu de unde au acea hârtie, pentru că nu face parte din actele oficiale ale Primăriei. Probabil, cei de la PNL au ajuns atât de jos încât caută în gunoi. Am discutat şi eu cu domnul Gagiu, acea hârtie era una de lucru, greşită, pe care, la un moment dat, a aruncat-o la gunoi. Paradoxal, din gunoi a ajuns în mâinile domnului Moroşanu. Nu ştiu dacă întâmplător sau chiar au făcut lucrul ăsta, dar, oricum, e mai mult decât degradant tot ceea ce se întâmplă. Vreau să spun foarte limpede şi foarte clar – nu vreau să dau vina pe nimeni, dar lucrările la apă şi canalizare ne-au blocat atâta vreme. Strada Sucevei a avut finanţare şi în 2013 şi în 2014, Primăria a fost pregătită să intervină. Din păcate, din cauza lucrărilor de apă şi canal, nu am putut să o facem. La data la care discutăm, aceste lucrări sunt finalizate integral, lucrări foarte grele, foarte anevoioase. Toată lumea acuză primarul şi primăria, dar, repet, a fost un contract semnat între ACET şi constructor. Primăria nu are niciun fel de posibilitate de a interveni în acest contract, pe ceea ce înseamnă sistemul de reţele. Primăria este responsabilă de ceea ce se întâmplă la suprafaţă, de aducerea la starea iniţială. Mulţi întreabă de ce nu a luat primăria măsuri. Pentru că nu e de competenţa noastră, primăria nu a plătit niciun leu în acest contract, lucrarea nu este finanţată din bugetul local decât în proporţie de 2% din valoare, procent stabilit la proiectele cu finanţare europeană. Primăria nici nu verifică reţelele, pentru că nu are competenţa necesară.”

comments

comments