full screen background image

Motorină furată din rezervoarele unor camioane parcate în curtea unei societăţi din Vereşti

rezervor     Agenţii Secţiei 2 Poliţie Rurală Ipotești au fost sesizați, de un bărbat, de 37 de ani, din municipiul Suceava, despre faptul că, în perioada 19 – 20 august, la ora 08.00, persoane necunoscute au pătruns în sediul unei societăți comerciale din localitatea Verești, iar din rezervoarele a două autotractoare, au sustras circa 70 de litri de motorină.

În cauză s-a întocmit dosar penal, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști, în vederea identificării autorilor și a recuperării prejudiciului.

comments

comments