full screen background image

Dosare penale pentru infracţiuni la regimul rutier

Politia rutiera     Marţi, în jurul orei 02.00, un echipaj de poliție din cadrul Poliţiei municipiului Vatra Dornei, în timp ce acționa pe DN 18, pe raza comunei Cârlibaba, a efectuat semnalul regulamentar de oprire pentru un autoturism.

Conducătorul auto nu s-a conformat și a continuat deplasarea.

Poliţiştii au trecut la urmărirea acestuia şi au găsit autoturismul abandonat, într-o zonă împădurită, conducătorul auto fiind plecat de la fața locului.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că autoturismul aparţine unui bărbat, din judeţul Bistriţa Năsăud, care a declarat faptul că fiul său, de 17 ani, i-a sustras cheile auto, din locuinţă, fără încuviinţarea sa, și a plecat cu mașina.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit faptul că minorul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie auto.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul de poliție.

În jurul orei 15.02, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112, despre faptul că, pe raza comunei Horodnic de Sus, un conducător auto a intrat cu autoturismul într-un gard și a rupt un stâlp de electricitate.

Polițiștii deplasați la fața locului l-au identificat pe conducătorul auto, un tânăr de 24 de ani, din comuna Marginea, care emana halenă alcoolică.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,10 mg/l alcool pur în aerul expirat, și ulterior a fost condus la spital, unde i s-au recoltate probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu este deținător al permisului de conducere eliberat de autoritățile române.

La ora 15.25, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112, despre faptul că un autoturism a intrat în gardul unei locuințe din comuna Pătrăuți, iar conducătorul auto a plecat cu mașina, fiind tractat de un alt autovehicul.

Polițiștii deplasați la fața locului au identificat, pe raza localității Dărmănești, autoutilitara tip basculantă care a tractat autoturismul, în timp ce ieșea din curtea conducătorului auto în drumul public, iar autoturismul implicat în eveniment parcat, cu vizibile avarii în partea din față.

Conducătorul autoturismului, un bărbat, de 40 de ani, din comuna Dărmănești, a fost invitat la sediul postului de poliție din localitate, unde a declarat că a condus autoturismul pe raza localității Pătrăuți şi a fost implicat în evenimentul rutier.

Întrucât emana halena alcoolică, i s-a solicitat, în prezența unui martor, să fie testat cu aparatul etilotest, însă bărbatul a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei.

În jurul orei 20.08, I.P.J. Suceava a fost sesizat, prin 112, despre faptul că, în zona unei stații peco din comuna Frătăuții Vechi, o persoană în stare de ebrietate conduce un moped.

Polițiștii l-au identificat pe conducătorul mopedului, un bărbat, de 56 de ani, din comuna Frătăuții Vechi, care a recunoscut că a condus mopedul de la domiciliu până în stația peco, pe o distanță de aproximativ 3 km.

A fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul de conducere reținut, din luna august 2014, fără drept de circulație, pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Miercuri, în jurul orei 02.30, o patrulă aflată în exercitarea atribuţiilor de serviciu, pe strada Calea Cernăuţi, din oraşul Vicovu de Sus, a oprit pentru control autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu, condus de un tânăr, de 23 de ani, din comuna Vicovu de Jos.

În urma interogării bazelor de date, polițiștii au constatat faptul că numărul de circulaţie provizoriu, nu mai era valabil.

În toate cauzele s-au întocmit dosare penale, ce vor fi soluţionate procedural.

comments

comments