full screen background image

Iohannis, de Ziua Holocaustului: Democraţia, libertatea, diversitatea – valori pe care trebuie să le apărăm cu toată energia

Democraţia, libertatea, pacea, diversitatea şi respectul faţă de drepturile omului reprezintă valorile fundamentale ale construcţiei europene pe care trebuie să le apărăm cu toată energia, afirmă preşedintele Klaus Iohannis, marţi, în mesajul transmis cu ocazia Zilei Naţionale de Comemorare a Victimelor Holocaustului.

“În mai puţin de trei luni, vom prelua preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, mandat care va avea ca obiectiv inclusiv consolidarea valorilor europene şi contracararea antisemitismului, rasismului şi intoleranţei. Facem acest lucru conştienţi de urgenţa şi importanţa vremurilor pe care le trăim, în care populismul, şovinismul, extremismul şi iliberalismul reprezintă ameninţări primejdioase care pun în pericol securitatea şi pacea din Europa şi care pot fi combătute doar prin promovarea solidarităţii şi a coeziunii între statele membre. Democraţia, libertatea, pacea, diversitatea şi respectul faţă de drepturile omului reprezintă valorile fundamentale ale construcţiei europene pe care trebuie să le apărăm cu toată energia. Nouă, europenilor, istoria ne-a demonstrat din plin că abaterile de la aceste fundamente solide generează ură, violenţă şi moarte”, spune şeful statului în mesaj.

El reaminteşte că Holocaustul reprezintă cea mai tragică pagină din istoria umanităţii.

“Astăzi, gândurile noastre pioase se îndreaptă către victimele cruzimii declanşate de politicile antisemite. În urmă cu 77 de ani, evreii români erau obligaţi să renunţe la o viaţă normală şi să înfrunte condiţiile inumane din lagărele şi ghetourile transnistrene. Avem datoria de a păstra nealterată memoria victimelor şi de a evita repetarea unor astfel de atrocităţi, care ne-au pervertit sufletele şi ne-au mutilat istoria”, afirmă preşedintele.

Klaus Iohannis menţionează că recuperarea memoriei Holocaustului, precum şi combaterea antisemitismului au reprezentat pentru România “obiective prioritare în ultimul deceniu şi jumătate, iar rezultatele sunt însemnate”.

“Avem o legislaţie foarte bine definită, care interzice organizaţiile şi simbolurile cu caracter fascist, rasist şi xenofob, iar principiile egalităţii şi nediscriminării sunt consfinţite prin Constituţie. În domeniul educaţional, s-au înregistrat progrese semnificative, iar pentru o înţelegere aprofundată a istoriei comunităţii evreieşti din ţara noastră este în curs de întemeiere Muzeul Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România. Pe plan internaţional, România este direct implicată în eforturile de combatere a antisemitismului”, subliniază Iohannis.

Şeful statului arată că 2018 este anul în care România marchează Centenarul Marii Uniri, “un bun prilej de a evalua cu foarte mare atenţie istoria ultimului secol, cu bune şi cu rele”.

“Intoleranţa, rasismul, radicalismul şi xenofobia, apoi încălcarea sistematică a statului de drept şi a drepturilor omului au condus la 50 de ani de dictatură şi îndepărtare de aspiraţiile Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Să învăţăm şi cum a putut fi realizată Marea Unire, dar şi cum a fost posibil ca în România să se dezvolte regimuri politice totalitare. Dovedind că ne-am însuşit lecţiile trecutului, România trebuie să rămână, şi în al doilea secol de modernitate, puternic ataşată principiilor democratice. Fie ca memoria victimelor să rămână veşnic în inimile noastre!”, încheie Klaus Iohannis mesajul de Ziua Naţională de Comemorare a Victimelor Holocaustului. AGERPRES

comments

comments