full screen background image

Zeci de arbori tăiaţi ilegal dintr-o pădure privată din Cantonul Silvic Dealu Negru

Taieri-arbori    Poliţiştii Secției 15 Poliție Rurală Iacobeni, împreună cu lucrători silvici din cadrul Ocolului Silvic Vatra Dornei și specialiști ai Comisariatului Regim Silvic și Cinegetic Suceava, au efectuat, luni, un control la o suprafață de pădure situată pe raza Cantonului Silvic Dealu Negru, aparținând moștenitorilor unei femei decedate și pentru care nu există încheiat nici un fel de contract de prestări servicii cu vreo unitate silvică.

În urma controlului, au fost identificate 63 de cioate, ce provin de la tăieri ilegale de arbori de esență rășinoase, având un volum  total  de 77,60 mc și o valoare de 20.037 de lei.

Totodată, la fața locului a fost găsită cantitatea de 37,64 mc material lemnos, în valoare de 8.500 de lei.

Din cercetări, polițiștii au stabilit faptul că materialul lemnos lipsă a fost tăiat și sustras de unul dintre moștenitori, respectiv un bărbat, de 58 de ani, din comuna Şaru Dornei.

Materialul lemnos găsit la cioată a fost lăsat în custodia unuia dintre moştenitori femeii decedate, până la finalizarea cercetărilor.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

comments

comments