full screen background image

A început Bacalaureatul 2015, sesiunea de toamnă

bacalaureat     1.800 de absolvenţi suceveni de liceu susţin, de luni, probele din cadrul celei de-a doua sesiuni a examenului de bacalaureat.

Bacul de toamnă a debutat cu proba de evaluare orală la limba română.

În judeţul Suceava sunt organizate 5 centre de examen – 2 în municipiul Suceava şi câte unul în Fălticeni, Rădăuţi şi Câmpulung Moldovenesc.

Examenul continuă marți și miercuri cu evaluarea competențelor lingvistice într-o limbă de circulație internațională — proba C, iar pe 20—21 august este evaluarea competențelor digitale — proba D.

Probele scrise încep pe 24 august cu proba la limba și literatura română — proba E a).
Pe 25 august este proba scrisă de limbă și literatură maternă — proba E b).

Examenul scris continuă cu proba obligatorie a profilului — proba E c) pe 26 august și cu proba la alegere a profilului și specializării — proba E d) pe 28 august.

Candidații vor afla rezultatele pe 31 august, până la ora 12,00, și vor putea depune contestații în aceeași zi, între orele 12,00 și 16,00.

Contestațiile vor fi rezolvate în zilele de 1 și 2 septembrie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 3 septembrie.

La sesiunea august — septembrie 2015 a examenului de bacalaureat s-au înscris aproximativ 55.000 de candidați, potrivit unei centralizări a Ministerului Educației și Cercetării Științifice.

66,41% dintre absolvenții de clasa a XII-a au promovat bacalaureatul în sesiunea iunie — iulie.

comments

comments