full screen background image

Doar 4 societăţi pe acţiuni, înfiinţate în jumătate de an

sa     În primele 6 luni ale anului 2015, la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului au fost înmatriculaţi 1.373 de agenţi economici suceveni, înregistrându-se o creştere de 15,96% faţă de primul semestru al anului 2014, când la ONRC au fost înregistrate 1.184 de firme.

Cele mai multe entităţi economice nou-constituie în judeţul Suceava, respectiv 579, sunt societăţi cu răspundere limitată (SRL), urmate de persoanele fizice autorizate (PFA) – 398, întreprinderile individuale (II) – 360 şi societăţile comercial pe acţiuni (SA) – 4.
Pe de altă parte de remarcat este faptul că, în intervalul 1 ianuarie-30 iunie 2015, în judeţul Suceava au intrat în insolvenţă 64 de societăţi comerciale, faţă de 153 în perioada similară a anului trecut, diminuarea procentuală fiind de 58,17%.

În schimb, suspendările au cunoscut un salt de 42,49%, în primul semestru al anului în curs apelând la această formă de încetare provizorie a activităţii 253 de societăţi comerciale, în comparaţie cu 177 de firme, în primele 6 luni ale anului 2014.

comments

comments