full screen background image

Programul “Termoficare 2006-2015”, prelungit până în 2020

RETELE 2     Primăria municipiului Suceava va continua să facă demersuri pentru  atragerea de fonduri de la bugetul de stat, în vederea reabilitării punctelor termice şi înlocuirii conductelor de transport şi distribuire a agentului termic.

Poziţia autorităţilor locale vine după decizia de prelungire, până în anul 2020, a Programului guvernamental „Termoficare 2006-2015, căldură şi confort”, executivul central aprobând o hotărâre în acest sens.

Prin Program sunt cofinanţate de la bugetul de stat lucrările de investiţii din unităţile administrativ-teritoriale pe raza cărora furnizarea energiei termice către populaţie este făcută în sistem centralizat.

Programul guvernamental are ca obiective modernizarea, retehnologizarea şi dezvoltarea sistemelor centralizate de alimentare cu energie termică; eficientizarea, creşterea accesibilităţii şi îmbunătăţirea calităţii serviciului; promovarea surselor de producere a energiei în cogenerare de înaltă eficienţă; diminuarea consumului de resurse energetice fosile, precum şi îndeplinirea angajamentelor României privind eficienţa energetică şi resursele regenerabile.

Edilul şef sucevean, Ion Lungu, susţinea că, în cadrul Programului guvernamental „Termoficare 2006-2015”, municipiul Suceava este campion la atragerea de asemenea  finanţări de la bugetul de stat, însă, în ultimii ani, ritmul disponibilizării şi consistenţa fondurilor au scăzut.

Astfel, până la această dată, au fost reabilitate 18 puncte termice, din cele 46 existente, respectiv circa 40% din total, conducte secundare în lungime de 62 km, din totalul de 152 km(36,7%), în timp ce reţelele principale au fost înlocuite în proporţie de 28,6% din total.

În bugetul local pentru anul 2014, propuse a fi cheltuite, în scopul amintit, au figurat fonduri cuprinse de circa 2 milioane de lei.

Este vorba despre bani exclusiv locali, administraţia suceveană fiind hotărâtă să continue cu forţe financiare proprii lucrările de modernizare a punctelor termice şi reţelelor aferente.

Decizia a fost luată după ce în anii anteriori, Guvernul făcuse o practică din a aloca banii cu destinaţia amintită abia în prejma sezonului rece.

Ca exemplu, cu un an înainte, fondurile guvernamentale au fost disponibilizate abia în luna octombrie, prea târziu pentru a mai fi demarate procedurile de organizare a licitaţiei şi făcând imposibilă declanşarea lucrărilor efective.
Astfel, suma de 1,3 milioane de lei nu a mai putut fi utilizată şi s-a întors în vistieria statului.

În august 2015, prin votul dat în Consiliul Local, pentru reparaţii şi înlocuirea unor porţiuni de conducte de la bugetul local este disponibilizată suma de 500.000 de lei.

Începând din 2004 şi până în prezent, în sistemul de  termoficare sucevean au fost investite, inclusiv în cadrul Proiectului “Suceava-Utilităţi şi mediu la standarde europene”, nu mai puţin de 25 de milioane de euro.

De precizat este faptul că, la nivel naţional, din suma totală de 2,12 miliarde de lei, prevăzută iniţial pentru finanţarea Programului, prin Hotărârea Guvernului nr. 462/2006, până în prezent s-au alocat circa 420 de milioane de lei.

Diferenţa de circa 1,7 miliarde de lei va fi disponibilă în intervalul 2015-2020.

Recenta Hotărâre a Guvernului reprezintă concretizarea solicitărilor adresate Ministerului Dezvoltării Regionale și Administraţiei Publice de Asociaţia Municipiilor din România, Asociaţia Profesională COGEN România, care reuneşte producători şi distribuitori din 20 de localităţi, precum şi de Asociaţia Română pentru Promovarea Eficienţei Energetice.

comments

comments