La scurt timp după izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, un grup de fizicieni atomiști din Europa au propus guvernului Statelor Unite inițierea unui program care să conducă la fabricarea unei noi arme, o bombă atomică, cu o putere de distrugere imensă.
În total, în acest proiect ultrasecret (proiectul Manhattan) au fost angrenate peste 130 de mii de persoane, iar costurile s-au ridicat la peste 2 miliarde de dolari. Fizicienii au asigurat responsabilii militari spre sfârșitul anului 1943 că realizarea unei bombe atomice este sigură.
Forțele aeriene au început pregătirile pentru acest nou tip de bombardament, la comanda unității responsabile de îndeplinirea acestei misiuni fiind numit unul dintre cei mai experimentați piloți de bombardament din forțele aeriene americane (USAAF), colonelul Paul W. Tibbets Jr.
Colonelul Tibbets Jr. și-a selectat echipajele, formând în decembrie 1944, Grupul mixt 509. Cele 15 echipaje selectate au început antrenamentele speciale (proiectul ”Silver Plate”) pe bombardiere B-29 modificate: zboruri lungi, la altitudini înalte, de peste 9.000 de metri, manevre bruște de dezangajare, lansări ale unor dispozitive speciale de peste 4 tone.
La 26 aprilie 1945, colonelul Tibbets Jr. a declarat grupul pregătit pentru acest tip de misiuni, cele 15 aparate fiind dislocate pe micul aerodrom de pe insula Tinian, la circa 2.000 km de Tokyo.
La 6 august 1945, avionul B-29 manevrat de Tibbets, botezat ”Enola Gay”, lansa la ora locală 8 și 15 minute, deasupra orașului Hiroshima, prima bombă atomică, ”Little Boy”. Orașul a fost distrus în totalitate de explozia care a echivalat cu 20 de mii de tone de TNT și care a provocat moartea pe loc sau în urma radiațiilor a 140.000 de oameni.
Trei zile mai târziu, la 9 august, un alt B-29, ”Bock’s Car”, pilotat de maiorul Sweeney, lansa la ora locală 11.02, bomba ”Fat Boy”, acesta fiind cel de-al doilea atac asupra unui oraș nipon, respectiv Nagasaki. Alte 70.000 de persoane au murit în explozia atomică de la Nagasaki.
Aceste atacuri au grăbit capitularea Japoniei (15 august 1945) și sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, armistițiul fiind semnat la 2 septembrie 1945, pe puntea navei americane USS Missouri.