full screen background image

Ajutor de 8,5 milioane euro de la UE pentru populația afectată de inundațiile din 2014

inund 5     Populația afectată de inundațiile extinse din luna mai și din vara anului 2014 va beneficia de un ajutor financiar de aproape 8,5 milioane de euro din Fondul de Solidaritate al Uniunii Europene, în urma aprobării Deciziei Comisiei Europene de către Parlamentul European și Consiliul, se arată într-o declarație de presă remisă, joi, AGERPRES, de comisarul european pentru Politici Regionale, Corina Crețu.

‘Am propus acordarea acestui ajutor în aprilie 2015 când am transmis propunerea noastră celor două instituții. Aceste inundații devastatoare au provocat incertitudine și teamă cu privire la viitorul fermierilor care și-au pierdut întreaga producție, copiilor care nu au mai putut merge la școală și familiilor care și-au văzut locuințele distruse. Pentru toți acești oameni care au arătat foarte mult curaj, autoritățile au luat o decizie înțeleaptă: au apelat la solidaritatea europeană’, afirmă comisarul european.

Primele inundații au afectat 30 de județe din România și au distrus rețele vitale de transport, apă, energie și telecomunicații, precum și case și ferme. Cetățenii au fost evacuați iar fermierii au pierdut recolte și animale. Multe școli, spitale, clădiri publice și bunuri culturale au fost inundate. În lunile iulie și august 2014, precipitațiile abundente, inundațiile și alunecările de teren au afectat din nou peste 126.000 de locuitori din cinci județe ale regiunii Olteniei, în sud-estul României.

Potrivit Corinei Crețu, ajutorul financiar va sprijini comunitățile, contribuind la acoperirea costurilor operațiunilor de recuperare, precum și la acoperirea parțială a costurilor de salubrizare a zonelor afectate, de refacere a infrastructurii și restabilire a serviciilor.

‘Din păcate, un dezastru sau o situație de criză pot apărea în orice moment. Nu putem întotdeauna preveni astfel de situații dramatice, însă ne putem pregăti, reduce pagubele și, cel mai important, putem crește siguranța cetățenilor noștri. Din acest motiv, politicile de gestionare a riscurilor și dezastrelor sunt atât de importante. Multe dintre programele co-finanțate prin intermediul Fondurilor structurale și de investiții europene pentru perioada 2014 — 2020 își propun să investească în prevenirea inundațiilor și reducerea impactului schimbărilor climatice, acțiuni pentru care există o nevoie stringentă’, a mai spus Comisarul european pentru Politici Regionale.

comments

comments