full screen background image

Pe teritoriul a 9 primării sucevene, imobile şi arbori care ar putea ceda vijeliilor

copac cazut     Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava a cerut celor 114 de primării sucevene să inventarieze clădirile şi arborii care ar putea să aibă de suferit de pe urma furtunilor.

Demersul survine incidentului de la Grupul „Andronic Motrescu” din municipiul Rădăuţi, de luna trecută, când vântul puternic a smuls acoperişul clădirii cu destinaţie şcolară şi l-a purtat prin aer circa 100 de metri, deasupra unor arbori înalţi de peste 20 de metri.

„Încă de pe 15 iulie, anticipând mişcări deosebite de curenţi de aer, în urma temperaturilor toride, am trimis către cele 114 de unităţi administrativ-teritoriale adrese prin care a cerut să se facă o evaluare şi să ni se transmită riscurile”, subliniază generalul de brigadă Ion Burlui, şeful ISU Suceava.

Potrivit acestuia, 73 dintre primăriile sucevene nu au dat vreun răspuns, iar dintre cele care au făcut totuşi inventarul privind potenţialele situaţii periculoase, 22 au raportat că pe respectiva rază administrativ-teritorială nu există niciun fel de risc.

În schimb, pe teritoriul administrativ al celor 9 comune, oraşe şi municipii care au răspuns adresei, au fost semnalate 244 de imobile cu risc de prăbuşire la mişcări atmosferice puternice, printre care şi un obiectiv şcolar din oraşul Dolhasca.

Pe de altă parte, din raportările primăriilor rezultă că vijeliile ar putea pune la pământ 70 de arbori de pe drumurile laterale şi alţii 365 de pe drumurile comunale şi cele judeţene.

comments

comments